Eveniment editorial dedicat Părintelui Teofil Părăian
În cadrul conferinţei duhovniceşti de joi, 19 martie 2009, la Casa de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia, vor avea loc prezentarea ultimei cărţi a Părintelui Teofil Părăian, a 4 CD-uri editate de Radio Reîntregirea şi a unei mape cu fotografii ale PărinteluiTeofil.
Imediat după conferinţa Părintelui Teofil va avea loc lansarea primelor 2 CD-uri dedicate împlinirii vârstei de 80 de ani a Părintelui Teofil Părăian, CD-uri ce cuprind 30 de înregistrări cu gânduri şi urări adresate Părintelui Teofil de la ierarhi, stareţi, duhovnici, fii duhovniceşti şi alţi prieteni ai Părintelui. Cele două CD-uri poartă titlul: „Darul lui Dumnezeu – Părintele Teofil Părăian la 80 de ani”.
Tot atunci se vor lansa şi alte două CD-uri cu interviuri realizate de către Părintele Sabin Vodă cu Părintele Teofil Părăian. Unul va cuprinde o tâlcuire la rugăciunea Sfântului Efrem Sirul, iar cel de-al doilea despre lupta cu gândurile.
Părintele Florin Botezan va prezenta ultima carte a Părintelui Teofil Părăian, tipărită la Editura „Asab” din Bucureşti şi care are titlul: „Cale spre bucurie”. Cartea cuprinde cuvântările Părintelui Teofil ţinute în cadrul taberelor studenţeşti organizate la Mănăstirea Oaşa între anii 2005 – 2007.
Nu în ultimul rând se va prezenta şi mapa: „Părintele Teofil – omul bucuriei”, apărută la Editura „Teognost” din Cluj-Napoca, care cuprinde 12 fotografii cu Părintele Teofil Părăian.
Sursa: Radio Reîntregirea

Numărul total de ştiri postate: 30,020
Ştiri Patriarhie
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova.
Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci).
Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului.
În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român.
La Catedrala Patriarhală ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare.
...