Evenimente comemorative la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ
Evenimente comemorative la Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ
Vineri, 27 februarie 2009, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Veniamin Costachi” de la Mănăstirea Neamţ, s-au desfăşurat două manifestări comemorative. La evenimente, au participat invitaţi din Iaşi, Roman şi Paşcani, profesorii şi elevii Seminarului.

Este vorba despre o dezbatere pe tema „Prezent şi perspective în evaluarea memoriei Mitropolitului Visarion Puiu”. Dezbaterea a avut, ca punct de plecare, o sesiune de comunicări ştiinţifice dedicată împlinirii a 130 de ani de la naşterea Mitropolitului Visarion Puiu. Această manifestare a făcut parte din ediţia a XIII-a a „Zilelor «Mitropolit Visarion Puiu»”.

De asemenea, a fost evocată personalitatea Ieromonahului Petru Pogonat, fost viețuitor al Mănăstirii Neamţ. Cu această ocazie, a fost lansată cartea „Petru Pogonat – meditaţiunile unui călugăr surghiunit”. Volumul cuprinde eseuri şi cugetări ale Ieromonahului Petru, care, înainte de a intra în monahism, a fost primar și prefect de Iași, precum și vicepreședinte al Camerei Deputaților. Textele sunt adunate de Părintele Ioan Gherasim, fost director al Seminarului, care realizează o bogată introducere despre viaţa şi activitatea Ieromonahului Petru şi a altor călugări nemţeni, ce, în perioada 1954-1959, şi-au împărtăşit experienţa duhovnicească elevilor Seminarului.

Sursa: Radio TRINITAS
Numărul total de ştiri postate: 30,021
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinţi biserica Învierea lui Lazăr şi Sf. Ioan Evanghelistul, de la Mănăstirea Ghighiu
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova. Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ploiești va fi sfințită de Patriarhul României
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci). Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Ziua Eroilor în Patriarhia Română
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Hram la Biserica Domniţa Bălaşa
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului. În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Sărbătoarea Înălţării Domnului la Catedrala Patriarhală
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român. La Catedrala Patriarhală ...
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – ZIUA EROILOR, SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ A POPORULUI ROMÂN
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Sărbătoarea Înălțarea Domnului
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţi ai Colegiului Naţional de Apărare la Palatul Patriarhiei
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare. ...