Festivitatea de premiere a participanţilor la faza pe municipiu a concursului 'Icoana din sufletul copilului”
La Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti a avut loc astăzi, 26 iunie 2009, festivitatea de premiere a elevilor participanţi la faza pe municipiu a concursului naţional de creaţie ,,Icoana din sufletul copilului”, ediţia a XVII-a. Evenimentul a fost organizat de Arhiepiscopia Bucureştilor şi Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti. La manifestare a fost prezent Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopia Bucureştilor.
Concursul a avut 4 secţiuni: icoane pe sticlă, icoane pe lemn, o secţiune dedicată realizării de ouă încondeiate şi felicitări cu tematică religioasă şi artă fotografică. Competiţia a reunit peste 80 de lucrări, trimise de elevii instituţiilor de învăţământ bucureştene. Au fost premiate 36 de creaţii, iar la faza naţională vor participa câştigătorii premiilor I, II şi III.
Lucrările realizate de elevi au fost expuse timp de 10 zile, în perioada 16- 26, la Palatul Naţional al Copiilor. Premile oferite câştigătorilor au constat în cărţi şi CD-uri cu conţinut religios.
Etapa naţională a concursului de creaţie ,,Icoana din sufletul copilului” va avea loc în a doua jumătate a lunii august, la Sibiu, în cadrul Olimpiadei naţionale de meşteşuguri artistice tradiţionale.
Sursa: TRINITAS TV

Numărul total de ştiri postate: 30,023
Ştiri Patriarhie
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova.
Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci).
Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului.
În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român.
La Catedrala Patriarhală ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare.
...