Duminica a patra din Postul Mare este numită şi Duminica Sfântului Ioan Scărarul pentru că, în această duminică, se face o pomenire deosebită Sfântului Ioan Scărarul, deşi el este prăznuit, de obicei, pe 30 martie. Deci, pomenirea Sfântului Ioan Scărarul nu se face pentru că ar fi ziua trecerii lui la viaţa veşnică, ci el este pomenit în duminica a patra din Post ca dascăl al pocăinţei. El se numeşte „Scărarul” pentru că a scris o carte deosebită pe care a intitulat-o Scara virtuţilor sau Scara paradisului, prin care ne arată cum, prin lepădarea de patimi şi prin dobândirea virtuţilor, oamenii urcă duhovniceşte, în sufletul lor, spre învierea sufletului şi spre întâlnirea cu Hristos cel răstignit şi înviat, adică prin comuniunea cu Dumnezeu ei dobândesc raiul sau paradisul.

Sfântul Ioan Scărarul a trăit în ultima parte a secolului al Vl-lea şi prima parte a secolului al VII-lea, a murit în anul 649 şi a fost preţuit totdeauna de Biserică în calitatea sa de înţelept duhovnic, vindecător de suflete, dascăl al pocăinţei. Cartea sa, numită Scara, a fost multă vreme un manual de formare duhovnicească a călugărilor, fiind citită secole de-a rândul cu multă atenţie şi cu multă dragoste în toate mănăstirile. Ceea ce reţinem în mod deosebit din această lucrare este faptul că adevărata pocăinţă este izvor de bucurie. El vorbeşte despre lacrimile pocăinţei cele de bucurie aducătoare. Bucuria pe care lacrimile pocăinţei o aduc este bucuria Duhului Sfânt, pe care Dumnezeu o dăruieşte celor ce îşi plâng păcatele şi primesc iertare. Aceasta este bucuria iertării, bucuria ridicării, bucuria înnoirii, bucuria sfinţirii sufletului omului păcătos, bucuria învierii lui din moartea păcatelor şi a patimilor.

Scara a fost şi încă mai este, în multe mănăstiri, călăuză duhovnicească în lupta împotriva patimilor şi în dobândirea virtuţilor. În cartea aceasta se vede că Sfântul Ioan a scris cum a trăit şi a trăit cum a scris. De aceea, în duminica a patra din Postul Sfintelor Paşti, el este pomenit ca „scară” sau întăritor al celor ce se nevoiesc şi urcă sau sporesc duhovniceşte, atât prin pilda vieţii, prin scrisul său, cât şi prin rugăciunile pentru cei ce se luptă duhovniceşte, aşa după cum ne arată cartea Triodului: „Întărind ca nişte trepte virtuţile, spre cer te-ai suit cu adevărat luminând, prin dreapta credinţă, la adâncul cel nemăsurat al privirii la cele de sus, biruind toate pândirile demonilor, şi păzeşti pe oameni de vătămarea lor, o Ioane, scara virtuţilor; şi acum te rogi, să se mântuiască robii tăi” (1).

Fiind icoană a înfrânării şi a ascezei, Sfântul loan Scărarul este numit în Triod „rai al virtuţilor”, „legiuitorul ascezei (nevoinţei)” şi „făptuitorul” prin excelenţă (2). Cu alte cuvinte, Sfântul loan Scărarul este o făclie şi o bună călăuză duhovnicească postitorilor în urcuşul lor spre Înviere, spre Lumina Sfintelor Paşti.

Note:
1. Duminica a IV-a, Sedealna, cântarea a treia, troparul al doilea, Triod, Editura Institutului Biblic şi de Misiune, Bucureşti, 2000, p. 376.
2. Cf. Makarios Simonopetritul, Triodul explicat, Editura Deisis, Sibiu, 2003, p. 388.

Sursa: „Omilie la Duminica a patra din Postul Mare, a Sfântului Ioan Scărarul”, cuprinsă în volumul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, Foame şi sete după Dumnezeu – înţelesul şi folosul postului, Editura Basilica, Bucureşti, 2008.