Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a săvârşit astăzi, 30 august, Sfânta Liturghie, în Catedrala patriarhală, unde a rostit un cuvânt de învăţătură, în care a explicat Evanghelia Duminicii a XII-a după Rusalii, a tânărului bogat. Acest tânăr bogat, evlavios şi virtuos a păzit poruncile legii lui Moise cu stricteţe, dând dovadă că este un om credincios şi cu o viaţă curată. El se apropie de Mântuitorul Iisus Hristos punând „cea mai serioasă întrebare pe care o poate pune nu doar un tânăr, ci şi un om oarecare, indiferent de vârsta lui, indiferent de profesiunea sau de poziţia lui socială, şi anume: „Ce bine să fac ca să am viaţa veşnică?“; cea mai mare întrebare din timpul acestei vieţi trecătoare: „Cum să dobândim viaţa veşnică, cea netrecătoare?“. „Ce folos de viaţa aceasta trecătoare, dacă în timpul ei nu ne îngrijim să dobândim viaţa veşnică, cea netrecătoare?»“, l-a citat pe Sfântul Ioan Gură de Aur Părintele Patriarh.

Răspunsul Învăţătorului, de a renunţa la bogăţiile sale, îl întristează pe tânăr, dar „Mântuitorul nu încearcă să-l consoleze, nu diminuează nimic şi nu schimbă sfatul pe care i l-a dat, ci îi respectă întristarea şi libertatea lui de a-L urma sau nu. L-a lăsat să-şi cerceteze conştiinţa, a lăsat să lupte dorinţa de viaţă veşnică din sufletul lui cu dorinţa de a avea, de a poseda averi trecătoare, limitate.

Dintre semnificaţiile evangheliei, Patriarhul Daniel a scos în evidenţă faptul că nimic din cele trecătoare, pământeşti, materiale nu poate satisface sufletul omului creat după chipul lui Dumnezeu Cel Veşnic şi Nesfârşit, dorind veşnicia. Şi, pentru că este făcut după chipul lui Dumnezeu Cel infinit, Cel nemărginit, doreşte nemărginirea. De aceea toate lucrurile limitate nu pot umple sufletul tânărului. Avea multe bogăţii, dar avea şi viaţă curată; şi pentru că era evlavios, dorinţa lui cea mai mare era viaţa veşnică. Ştia că aceste bogăţii totuşi sunt trecătoare şi el, ca om în trup, este trecător. „Vedem că Mântuitorul Iisus Hristos nu-i spune că dacă păzeşti poruncile vei avea viaţă veşnică, ci dacă vrei să intri în viaţa veşnică, să păzeşti poruncile. A intra în viaţa veşnică înseamnă a intra în comuniune cu Dumnezeu Cel veşnic, cu îngerii şi cu sfinţii Lui. Deci viaţa veşnică nu se posedă, nu se dăruieşte ca o bogăţie pe care o stăpânim sau de care dispunem, ci viaţa veşnică este o stare de comuniune veşnică a Sfintei Treimi, la care oamenii sunt chemaţi să participe, în care oamenii sunt chemaţi să intre, şi prin aceasta noi trebuie să fim disponibili ca să receptăm viaţa veşnică şi ca să intrăm în comuniune cu Dumnezeu Cel veşnic.

Evanghelia ne cheamă şi la milostivire, la milostenie, la bunătate. Biserica a înţeles că nu-i suficient să săvârşim Liturghia, trebuie după Liturghie să arătăm şi filantropie, să arătăm milostenie, să ajutăm pe cei săraci. De aceea, Biserica încă de la începuturi s-a îngrijit de bolnavi, de bătrâni, de văduvi, de orfani.

Sursa: ziarullumina.ro