În ziua Praznicului Schimbării la Faţă a Domnului, la Catedrala Patriarhală Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfinţitul Părinte Varsanufie Prahoveanul
Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi, 6 august, „Schimbarea la Faţă a Domnului”. Momentul reaminteşte credincioşilor de ziua în care Mântuitorul Iisus Hristos descoperă lumii că este Fiul lui Dumnezeu făcut om. În toate Bisericile şi Mănăstirile ortodoxe s-a oficiat Sfânta Liturghie. La Catedrala Patriarhala din Bucureşti slujba sfintei Liturghii a fost săvârşită de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor.
În cuvântul de învăţătură, rostit credincioşilor, Preasfinţia sa a evidenţiat importanţa acestui Praznic Împărătesc: „Astăzi este o zi de mare sărbătoare pentru Biserica Ortodoxă care serbează unul dintre Praznicele Împărăteşti, adică o sărbătoare închinată unui eveniment important din viaţa Mântuitorului Iisus Hristos pentru istoria mântuirii neamului omenesc. Minunea aceasta pe care o face asupra Sa, Mântuitorul Hristos, are rolul de ai întări în credinţă pe ucenicii Săi pe Muntele Tabor. Apostolii s-au încredinţat că Hristos este Fiul lui Dumnezeu şi că nu este nici Ilie, nici altul dintre prooroci aşa cum, de altfel, Petru mărturisise cu credinţă şi cu tărie că: ‘Tu eşti Hristos, Fiul lui Dumnezeu’. Faptul că pe Muntele Tabor, Dumnezeu le porunceşte ca să asculte pe Iisus Hristos, Fiul Său, înseamnă că ei sunt datori ca să împlinească Evanghelia, să o vestească şi să boteze în numele Preasfintei Treimi. O sărbătoare în care şi noi suntem îndemnaţi ca să ne schimbăm faţa noastră, firea noastră, să lepădăm tot ceea ce întunecă faţa noastră, toate păcatele. De asemenea, trebuie să îl ascultăm, aşa cum porunceşte Tatăl ucenicilor lui Hristos, pe Domnul Hristos”, informează Radio TRINITAS.

Numărul total de ştiri postate: 26,825
Ştiri Patriarhie
La deschiderea şedinţei Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, care are loc astăzi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel rosteşte următorul cuvânt de evaluare a activităţilor din anul 2011:
În anul 2011, în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor, au funcţionat un număr de 687 parohii, ...
La Catedrala Patriarhală, în această dimineață, începând cu orele 8:30, s-a oficiat slujba Te Deumului de către Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența membrilor Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei ...
În Sala Conventus a Palatului Patriarhiei a avut loc ieri, 3 februarie 2012, o nouă întâlnire de planificare şi coordonare în cadrul proiectului european 'FORTE - Formare trainică pentru parteneriat social'. Întâlnirea, la care au participat toţi membrii echipelor din ...
În această perioadă cu vreme deosebit de rece în majoritatea regiunilor ţării, Patriarhia Română îndeamnă clerul şi credincioşii din parohii şi mănăstiri ca împreună cu birourile de asistenţă socială de la eparhii şi cu autorităţile locale să ajute persoanele fără ...
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor, ne informează:
Sâmbătă, 4 februarie 2012, în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, se vor desfăşura lucrările şedinţei anuale a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Activitatea din anul ...
Biserica Ortodoxă a prăznuit ieri, 2 februarie 2012, Întâmpinarea Domnului Iisus Hristos de către Dreptul Simeon şi Proorociţa Ana, la Templul din Ierusalim, la 40 de zile de la Naştere. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învăţătură rostit la Sărbătoarea Întâmpinării Domnului în Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reşedinţa Patriarhală a explicat credincioşilor prezenţi semnificaţia sărbătorii.
„Acest eveniment se înscrie în tradiţia iudaică potrivit căreia la ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE, ne informează:
Referitor la comentariile apărute în mass-media din ultimele zile în legătură cu hotărârile Adunărilor eparhiale ale unor eparhii din Transilvania de revenire sub jurisdicţia canonică a Mitropoliei Ardealului, Patriarhia Română face următoarele precizări:
Hotărârile ...
Aniversări
4 februarie 1925 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăşte înfiinţarea Patriarhiei Române
30 ianuarie 1875 S-a născut în Sohodol, jud. Alba, episcopul Stan Vasile
29 ianuarie 1903 S-a născut în Biertan, jud. Sibiu, episcopul Popovici Nicolae
Comemorări
27 ianuarie 1708 A trecut la cele veşnice mitropolitul Teodosie al Ţării Româneşti (1668-1672 şi 1679-1708)
26 ianuarie 2012 110 ani de la trecerea la cele veşnice a Mitropolitului Iosif Naniescu al Moldovei