Începutul Anului Nou Bisericesc
S-a hotărât de către Sfinţi Părinţi (318) participanţi la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, pe considerentul că începutul activităţii de propovăduire a Evangheliei de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos s-a făcut la începutul lunii septembrie, deoarece după calendarul iudaic intrarea în sinagoga din Nazaret (Luca 4, 14-19) a Mântuitorului, după întoarcerea din pustia Carantaniei, a fost în luna a şaptea, numită Tişri (care corespunde în calendarul nostru lunii septembrie), informează „Ziarul Lumina”.
Biserica Mântuitorului Hristos prăznuieşte începutul anului creştinesc în locul celui vechi, călăuzindu-se la viaţa cea nouă, cum spune Sfântul Apostol Pavel: 'Împreună cu El ne-am îngropat prin botez întru moarte: precum Hristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, aşa şi noi întru înnoirea vieţii să umblăm' (Romani 6, 4).
Darul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu-Tatăl şi împărtăşirea Sfântului Duh (II Cor. 13, 13) sunt comoara nepreţuită a Legii cele Noi, pe care o aflăm în anul Domnului început în luna septembrie.
După tradiţia Bisericii noastre Ortodoxe, în toate bisericile din ţară se oficiază Slujba Te Deum-ului la începutul anului nou bisericesc, pe data de 1 septembrie.
În septembrie începea anul iudaic
În Vechiul Testament, noul an începea tot în luna Tişri (septembrie în calendarul nostru) după porunca lui Dumnezeu către Moise ca ziua întâi a lunii a şaptea să fie şi zi de odihnă (Numeri 29, 1).
Începutul anului în această lună amintea israeliţilor următoarele evenimente: momentul când corabia lui Noe s-a oprit după potop pe Muntele Ararat în luna a şaptea (Facere 8, 4); Moise a coborât din Muntele Sinai cu tablele Legii celei Noi cu legea Domnului, în luna a şaptea - luna septembrie în calendarul nostru (II Cronici 7, 9-10). Marele arhiereu intra în Sfânta Sfintelor o dată pe an, şi anume în luna Tişri (septembrie în calendarul nostru). Ziua ispăşirii, când se aducea jertfă, era a zecea zi din aceeaşi lună (Levitic 23, 27). Sărbătoarea corturilor era în ziua a cincisprezecea a lunii Tişri (Levitic 23, 34). Anul sabatic şi cel jubileu începeau în luna a şaptea (Levitic 25, 3-4 şi 8-10). Lumea creştină nu prăznuieşte însă anul Legii vechi, ci Darul noului praznic, cel ce începe cu intrarea Domnului în lume, când El însuşi S-a arătat Dătătorul Legii celei Noi. Mântuitorul a scris Noua Lege a lui Dumnezeu pe lespezile inimilor noastre şi ne-a curăţat de păcate prin scump Sângele Său.

Numărul total de ştiri postate: 26,818
Ştiri Patriarhie
La deschiderea şedinţei Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, care are loc astăzi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel rosteşte următorul cuvânt de evaluare a activităţilor din anul 2011:
În anul 2011, în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor, au funcţionat un număr de 687 parohii, ...
La Catedrala Patriarhală, în această dimineață, începând cu orele 8:30, s-a oficiat slujba Te Deumului de către Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența membrilor Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei ...
În această perioadă cu vreme deosebit de rece în majoritatea regiunilor ţării, Patriarhia Română îndeamnă clerul şi credincioşii din parohii şi mănăstiri ca împreună cu birourile de asistenţă socială de la eparhii şi cu autorităţile locale să ajute persoanele fără ...
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor, ne informează:
Sâmbătă, 4 februarie 2012, în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, se vor desfăşura lucrările şedinţei anuale a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor.
Activitatea din anul ...
Biserica Ortodoxă a prăznuit ieri, 2 februarie 2012, Întâmpinarea Domnului Iisus Hristos de către Dreptul Simeon şi Proorociţa Ana, la Templul din Ierusalim, la 40 de zile de la Naştere. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învăţătură rostit la Sărbătoarea Întâmpinării Domnului în Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reşedinţa Patriarhală a explicat credincioşilor prezenţi semnificaţia sărbătorii.
„Acest eveniment se înscrie în tradiţia iudaică potrivit căreia la ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE, ne informează:
Referitor la comentariile apărute în mass-media din ultimele zile în legătură cu hotărârile Adunărilor eparhiale ale unor eparhii din Transilvania de revenire sub jurisdicţia canonică a Mitropoliei Ardealului, Patriarhia Română face următoarele precizări:
Hotărârile ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE, ne informează:
Patriarhia Română a luat cunoştinţă cu uimire de hotărârea în primă instanţă a completului de judecători din cadrul secţiei a III-a a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) în cauza autointitulatului sindicat al ...
Aniversări
4 februarie 1925 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăşte înfiinţarea Patriarhiei Române
30 ianuarie 1875 S-a născut în Sohodol, jud. Alba, episcopul Stan Vasile
29 ianuarie 1903 S-a născut în Biertan, jud. Sibiu, episcopul Popovici Nicolae
Comemorări
27 ianuarie 1708 A trecut la cele veşnice mitropolitul Teodosie al Ţării Româneşti (1668-1672 şi 1679-1708)
26 ianuarie 2012 110 ani de la trecerea la cele veşnice a Mitropolitului Iosif Naniescu al Moldovei