Întâmpinarea Domnului, hramul Catedralei Mitropolitane din Iaşi
Întâmpinarea Domnului, hramul Catedralei Mitropolitane din Iaşi
Luni, 2 februarie 2009, Catedrala Mitropolitană din Iaşi îşi va sărbători hramul. Alături de Sfânta Cuvioasă Parascheva, Catedrala Mitropolitană din Iaşi mai are încă două hramuri: Întimpinarea Domnului, hramul principal, şi Sfântul Mare Martir Gheorghe.
Construcţie monumentală din veacul al XIX-lea, locaşul a fost construit pe locul unde s-au aflat temeliile a două biserici mai vechi: Biserica Albă (sec. XV) şi Biserica Stratenia (sec. XVII). Punerea pietrei de temelie (în ziua de 8 august 1826) şi construcţia propriu-zisă (între anii 1833 şi 1839) a actualei Catedrale Mitropolitane din Iaşi datează din timpul mitropolitului Veniamin Costachi. Datorită dimensiunilor prea mari ale bolţii, aceasta s-a prăbuşit şi lucrările au fost abandonate până în anul 1880. Construcţia a fost reluată la iniţiativa mitropolitului Iosif Naniescu, care sfinţeşte catedrala şapte ani mai târziu, în ziua de 23 aprilie 1887.
În prezent, la Catedrala Mitropolitană din Iaşi sunt în desfăşurare lucrări de restaurare şi consolidare. În subsolul catedralei, urmează a fi amenajat un nou locaş de cult, ce îi va avea ca ocrotitori pe Sfinţii Români.
Hramul principal al catedralei va fi sărbătorit prin săvârşirea Sfintei Liturghii arhiereşti de către ierarhii ce alcătuiesc Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în ziua Întâmpinării Domnului. Slujba va fi urmată de lucrările Sinodului Mitropolitan, în care vor fi dezbătute probleme legate de viaţa pastoral-misionară şi administrativ-bisericească a parohiilor şi mănăstirilor din cuprinsul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei.

Sursa: Radio TRINITAS
Numărul total de ştiri postate: 30,029
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinţi biserica Învierea lui Lazăr şi Sf. Ioan Evanghelistul, de la Mănăstirea Ghighiu
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova. Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ploiești va fi sfințită de Patriarhul României
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci). Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Ziua Eroilor în Patriarhia Română
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Hram la Biserica Domniţa Bălaşa
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului. În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Sărbătoarea Înălţării Domnului la Catedrala Patriarhală
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român. La Catedrala Patriarhală ...
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – ZIUA EROILOR, SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ A POPORULUI ROMÂN
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Sărbătoarea Înălțarea Domnului
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţi ai Colegiului Naţional de Apărare la Palatul Patriarhiei
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare. ...