Cu această ocazie, în Catedrala voievodală „Adormirea Maicii Domnului” a fost oficiată o slujbă de Te Deum. Lucrările s-au desfăşurat, în două sesiuni, în sala mare a Palatului arhiepiscopal din Buzău, sub preşedinţia Chiriarhului locului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Epifanie.
În cadrul şedinţei Consiliului Eparhial s-a dat citire Rapoartelor generale redactate de sectoarele administraţiei arhiepiscopale, în Adunare fiind prezentate Referatele întocmite de comisiile de resort pe marginea fiecărui raport. Documentele au sintetizat activitatea desfăşurată pe parcursul anului 2011 în judeţele Buzău şi Vrancea în toate domeniile vieţii bisericeşti.
Pe ordinea de zi au fost înscrise şi alte probleme de interes administrativ-gospodăresc şi pastoral-misionar.
Deşi vremea a fost neprielnică, au fost prezenţi peste 80% din membrii celor două organisme reprezentative, precum şi invitaţii de onoare, protoiereii onorifici şi laici care au făcut parte din legislaturile trecute.
Ştiri Patriarhie
Aniversări
23 februarie 1807 S-a născut în Tişăuţi, jud. Suceava, viitorul mitropolit al Moldovei Blajevici Teoctist (din botez Teodor)
23 februarie 1885 S-a născut în Dobrovăţ, jud. Iaşi, preotul profesor şi traducător Donos Nicolae
22 februarie 1901 S-a născut în satul Sueşti, jud. Vâlcea, viitorul patriarh Justinian Marina (1948-1977)
Comemorări
22 februarie 1988 A trecut la cele veşnice, în Bucureşti, preotul profesor Dumitru Fecioru
22 februarie 1970 A trecut la cele veşnice preotul Mihai Mănucă, istoric şi publicist din Iaşi
21 februarie 1969 A trecut la cele veşnice mitropolitul Vasile Lăzărescu al Banatului






















