La Biserica 'Sfântul Mare Mucenic şi Tămăduitor Pantelimon' din Protoieria II Capitală, au avut loc două reprezentaţii ale unor piese de teatru religios susţinute de copiii de la Biserica 'Sfântul Pantelimon' şi cei de la Biserica Olari.
Cu prilejul hramului Bisericii 'Sfântului Pantelimon', potrivit tradiţiei, moaştele Sfântului Pantelimon au fost aşezate spre închinare în curtea bisericii, unde sute de credincioşi s-au închinat şi au participat la Priveghere, informează
„Ziarul Lumina”. Serbarea hramului a continuat cu punerea în scenă a două piese de teatru susţinute de trupa de teatru 'Scăpărici' a Bisericii Olari şi trupa de teatru 'Ateneu' a Bisericii 'Sfântul Pantelimon'.