La Institutul Cultural Român din Seghedin – Ungaria a avut loc o conferinţă dedicată artei creştine româneşti
La Institutul Cultural Român din Seghedin – Ungaria a avut loc o conferinţă dedicată artei creştine româneşti
La sediul filialei din Seghedin a Institutului Cultural Român de la Budapesta a avut loc în seara zilei de sâmbătă, 20 martie a.c., un eveniment de excepţie pentru publicul prezent la această manifestare. Este vorba despre o conferinţă, însoţită de o prezentare multimedia, susţinută de către jurnalistul italian Giovanni Ruggeri, un mare iubitor al artei religioase româneşti şi în special al icoanelor pe sticlă, dar şi un însufleţit mesager al României şi al frumuseţilor sufletului românesc, atât în Italia, cât şi în alte ţări, informează Biroul de Presă al Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria. Sosit în urmă cu mai mulţi ani în România într-un simplu pelerinaj, a descoperit cu acea ocazie asemănarea dintre ţara noastră şi ţara sa de origine şi în felul acesta a început un itinerar spiritual, finalizat cu o mare dragoste faţă de România şi de sufletul ţăranului român, care a fost în stare să creeze nu doar simple icoane, ci adevărate opere de artă populară, vrednice de a fi cunoscute şi preţuite de către iubitori ai artei, religiei şi frumosului din întreaga lume.

Giovanni Ruggeri se dovedeşte a fi, în acelaşi timp, un mare admirator al credinţei mărturisitoare româneşti, concretizată, de pildă, prin persoana Părintelui Zosim Oancea de la Sibiel, credinţă care şi-a purtat cu demnitate crucea pătimirii în timpul regimului comunist şi care a ştiut să arate, mai apoi, iertarea şi bunătatea sufletului întărit de Hristos de-a lungul grelelor suferinţe provocate de temniţele regimului din acea vreme. Cu multă emoţie, jurnalistul italian a citat în timpul acestei conferinţe din cuvintele inspirate şi încercate în focul pătimirilor, ale Părintelui Zosim Oancea, de numele căruia se leagă şi înfiinţarea muzeului de icoane pe sticlă de la Sibiel, prin care acest preot român a făcut ca un simplu sat românesc, văzut de regimul comunist ca un loc perfect de izolare pentru un preot incorigibil la „rigorile” şi reeducarea regimului ateu, să ajungă un loc de pelerinaj pentru personalităţi marcante din întreaga lume, din domeniul teologic, dar şi din alte domenii.

Cu încântare sufletească, participanţii la această conferinţă, între care s-a numărat Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, au putut asista la o adevărată mărturisire despre România şi valorile sale, într-o lume în care, din păcate, de multe ori imaginea românilor este percepută în mod greşit, în funcţie de interesele celor care au ştiut să profite de calităţile compatrioţilor noştri plecaţi departe de casă pentru a-şi câştiga un trai mai bun, dar nu au ezitat să critice în mod dur greşelile şi păcatele unora dintre românii aflaţi în pribegie. În acest context, evenimentul petrecut la Seghedin, care cu o seară înainte a fost reiterat la Budapesta, dar care a mai avut loc şi în alte părţi din România şi din Europa, a constituit o mare bucurie pentru toţi cei prezenţi, care au putut, încă o dată, să fie mândri de faptul că Dumnezeu a rânduit să se nască români.
Numărul total de ştiri postate: 26,945
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Întâlnirea Religia, rolul şi importanţa în echilibrul social la Palatul Patriarhiei
Mai mulţi cursanţi ai Colegiului Naţional de Afaceri Interne, din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală, au participat astăzi, 8 februarie 2012, la Palatul Patriarhiei, la întâlnirea cu tema „Religia, rolul şi importanţa în echilibrul social”. Gazdă ...
Şapte ani de cotidian ortodox aniversaţi la Patriarhie
Împlinirea la 7 februarie 2012 a şapte ani de apariţie a 'Ziarului Lumina' a fost marcată în Sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei printr-un moment festiv la care a participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cu această ocazie, ...
7 ani de Lumina aniversaţi la Palatul Patriarhiei
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012, şapte ani de apariţie neîntreruptă, şapte ani de misiune ortodoxă. Momentul aniversar a fost marcat în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe ...
7 ani de Ziarul Lumina
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012 şapte ani de misiune ortodoxă, şapte ani de informare a cititorilor despre cele mai importante evenimente ale Bisericii şi Societăţii, din ţară şi din diasporă. O perioadă de timp relativ ...
ŞAPTE TREPTE DE LUMINĂ
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la a şaptea aniversare a Ziarului Lumina, marţi, 7 februarie 2012: Aniversarea a şapte ani de la publicarea primului număr al Ziarului Lumina este un prilej de a aduce mulţumire lui Dumnezeu şi de a ne ...
Ziarul Lumina - şapte ani de apariţie neîntreruptă
Cotidianul Patriarhiei Române, 'Ziarul Lumina', împlineşte la 7 februarie 2012 şapte ani de apariţie neîntreruptă. Primul cotidian creştin din România şi singurul ortodox din lume, la ora actuală, a apărut la 7 februarie 2005, în ziua în care, vrednicul de ...
Reprezentanții clericilor și mirenilor din Arhiepiscopia Bucureștilor în ședință la Reședința Patriarhală
În Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală s-au desfăşurat sâmbătă, 4 februarie, lucrările Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul lucrărilor a fost analizată şi evaluată activitatea eparhiei din anul 2011. Membrii Adunării ...
Cuvântul Patriarhului României la Duminica vameşului şi a fariseului
În prima duminică a perioadei Triodului, Biserica a rememorat în cadrul Sfintei Liturghii Pilda Vameşului şi a fariseului, rostită de Mântuitorul Hristos. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul 'Sfântul Grigorie Luminătorul' ...