Lansarea monografiei bisericii parohiei Bolvaşniţa din Episcopia Caransebeşului
În seara zilei de 22 februarie a.c, Preasfinţitul Părinte Episcop Lucian al Caransebeşului a slujit vecernia misionară şi a participat la lansarea monografiei bisericii din parohia Bolvaşniţa.
Aflată în protopopiatul Caransebeş, parohia Bolvaşniţa numără 104 familii şi 382 credincioşi şi este păstorită de vrednicul preot paroh Lazăr Suciu, care de 29 ani slujeşte în această comunitate.
Cu binecuvântarea Preasfinţitului Părinte Episcop Lucian şi cu sprijinul credincioşilor, la împlinirea a 175 de ani de când este atestată documentar această parohie, precum şi aniversarea a 29 de ani de când părintele paroh slujeşte aici, s-a realizat editarea monografiei bisericii parohiale, volum ce poartă titlul - “Biserica din Bolvaşniţa după 175 de ani”.
Acest important eveniment pentru parohie s-a bucurat de prezenţa Întâistătătorului Episcopiei Caransebeşului care săvârşit slujba vecerniei, după care a luat parte la lansarea amintitei monografii.
După săvârşirea slujbei vecerniei şi după rostirea cuvântului de învăţătură s-a făcut prezentarea monografiei bisericii de către părintele Daniel Alic, consilier cultural al Episcopiei Caransebeşului, mai apoi Chiriarhul exprimând atât mulţumirea părintească, dar şi îndemnul către preot şi credincioşi de a nu slăbi în rodnica activitate pastoral-misionară a comunităţii ortodoxe din Bolvaşniţa.
În încheiere, Chiriarhul a miruit toţi credincioşii prezenţi, în timp ce elevi seminarişti şi studenţi teologi au înălţat duhovniceşte pe toţi cei prezenţi prin intonarea de cântări religioase.
Sursa: episcopiacaransebesului.ro

Numărul total de ştiri postate: 30,032
Ştiri Patriarhie
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova.
Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci).
Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului.
În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român.
La Catedrala Patriarhală ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare.
...