Masă rotundă cu tema: 'Psaltirea, scară spre cer', la Universitatea din Craiova
Masă rotundă cu tema:
Asociaţia Studenţilor Facultăţii de Teologie din Craiova organizează astăzi, 12 decembrie a.c., masa rotundă cu tema 'Psaltirea, scară spre cer'. Evenimentul are loc cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Irineu Popa şi se va desfăşura la Universitatea din Craiova, începând cu ora 10:00. În fiecare an, la 13 decembrie, Biserica noastră prăznuieşte pe Sfântul Ierarh Dosoftei, Mitropolitul Moldovei şi autorul Psaltirii în versuri. Manifestarea Asociaţiei Studenţilor Facultăţii de Teologie din Craiova doreşte să surprindă câteva aspecte din viaţa şi opera Mitropolitului Dosoftei - în special “Psaltirea în versuri” - şi, totodată, să provoace la o discuţie vie despre valoarea şi importanţa psalmilor în cult dar şi în viaţa particulară a credincioşilor. Pe lângă referatele despre Sf. Ierarh Dosoftei şi Psaltirea în versuri, se vor prezenta şi câteva elemente din tâlcuirile Sf. Vasile cel Mare şi a Sfântului Grigorie de Nyssa, accentuându-se rolul pe care îl ocupă Psalmii în urcuşul duhovnicesc al creştinului.
Numărul total de ştiri postate: 30,039
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Rugăciune şi lucrare pentru unitatea Bisericii
Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a VII-a după Sfintele Paşti (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) Ioan 17, 1-13

'În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! ...

Ziua Eroilor în Patriarhia Română
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinţi biserica Învierea lui Lazăr şi Sf. Ioan Evanghelistul, de la Mănăstirea Ghighiu
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova. Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ploiești va fi sfințită de Patriarhul României
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci). Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Hram la Biserica Domniţa Bălaşa
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului. În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Sărbătoarea Înălţării Domnului la Catedrala Patriarhală
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român. La Catedrala Patriarhală ...
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – ZIUA EROILOR, SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ A POPORULUI ROMÂN
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Sărbătoarea Înălțarea Domnului
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...