Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel adresat cu ocazia Zilei Naţionale a Veteranilor de Război, 29 aprilie 2009
VETERANII DE RĂZBOI – MĂRTURIA IUBIRII DE ŢARĂ
HRISTOS A ÎNVIAT !
„Lupta cea bună am luptat,călătoria am săvârşit,credinţa am păzit”
(II Timotei 4,7)
Stimaţi veterani de război,
Purtând în noi bucuria şi bogăţia revărsării de lumină a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos, ne împărtăşim de bogăţia iubirii milostive a lui Dumnezeu şi a slavei cereşti dăruite nouă, oamenilor, în Iisus Hristos, ca noi să fim părtaşi ai vieţii şi bucuriei veşnice a Preasfintei Treimi.
De această bogăţie a prezenţei lui Hristos s-au împărtăşit şi cei care au simţit cel mai mult ajutorul lui Hristos Cel Înviat în vreme de încercare, adică martirii sau mucenicii, eroii, veteranii, dar şi toţi credincioşii care luptă pentru adevăr şi dreptate, pentru libertate şi unitate sau se ostenesc pentru a ajuta pe semenii lor în mod sincer şi dezinteresat.
Puterea de a îndura istoria, atunci când nu o poţi schimba, echivalează cu o înţelepciune şi cu o forţă de supravieţuire în faţa pericolului autodistrugerii sau a sinuciderii fără rost. Poporul român a rezistat pe acest pământ pentru că a avut înţelepciune, putere de jertfă şi de răbdare atunci când nu putea să biruie cu armele. Prin această înţeleaptă îndurare cu speranţă a supravieţuit el migratorilor năvalnici, imperialiştilor lacomi şi dictaturilor distructive, umplând istoria cu Crucile de pe mormintele eroilor jertfelnici şi de pe bisericile înălţate ca pe făclii de înviere şi speranţă.
De aceea, cultul eroilor, adică pomenirea din neam în neam sau din generaţie în generaţie a celor jertfiţi pentru apărarea credinţei şi a patriei, este o adevărată cultură a sufletului românesc care simte că iubirea e mai tare decât moartea.
Cronicile şi Letopiseţele care consemnează jertfa acestui popor sunt admirabil rezumate în textul inscripţiei de pe Arcul de Triumf din capitala României: „După secole de suferinţe, creştineşte îndurate, şi după lupte grele pentru păstrarea fiinţei naţionale, după apărarea plină de sacrificii a civilizaţiei umane, se îndeplini dreptatea şi pentru poporul român...”. Aşadar, eliberarea noastră a fost trăită tot ca experienţă a puterii sau a luminii lui Hristos Cel Înviat, cuvintele imnului de biruinţă a iubirii jertfelnice peste timp, „Hristos a Înviat”, fiind înscrise, ca pavăză, pe frontispiciul Mausoleului de la Mărăşeşti.
Mulţimea eroilor şi martirilor pe care cu smerenie îi pomenim permanent, demonstrează că poporul nostru a interiorizat taina Crucii şi a Învierii şi a trăit istoria ca pe o Cruce şi o Înviere, suferinţă şi speranţă, întristare şi bucurie, plinind cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „lupta cea bună m-am luptat, (…) credinţa am păzit. De acum mi s-a gătit cununa dreptăţii” (II Timotei 4, 7). Taina Crucii care se înalţă în slava Învierii este înscrisă pe Stema României, ca simbol al istoriei noastre, semn de mare statornicie, continuitate şi unitate în cuget şi simţiri de-a lungul generaţiilor şi program spiritual permanent.
Se cuvine, aşadar, să adresăm cuvânt de recunoştinţă şi mulţumire pentru toţi cei care şi-au dăruit viaţa lor în trecut pentru existenţa noastră de astăzi şi, prin urmare, cu toţii suntem datori să-i cinstim cu respect şi să pomenim jertfa şi lupta lor, dacă vrem să ne redescoperim pe noi înşine ca neam de voievozi creştini şi eroi martiri.
În încheiere, rugăm pe Hristos Cel Înviat să reverse harul Său, al luminii şi vieţii veşnice, peste eroii neamului românesc, dăruindu-le lor odihnă sfântă întru nădejdea Învierii, iar Dumneavoastră, stimaţi veterani de război, celor ce ne sunteţi pildă de curaj şi jertfelnicie, să vă dăruiască sănătate, pace şi bucurie, învăţându-ne să ne iubim poporul şi patria, să ne rugăm şi să lucrăm pentru pace între oameni, spre slava lui Dumnezeu şi mântuirea oamenilor.
† D A N I E L
PATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE

Numărul total de ştiri postate: 30,039
Ştiri Patriarhie
Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a VII-a după Sfintele Paşti (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) Ioan 17, 1-13
'În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! ...
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova.
Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci).
Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului.
În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român.
La Catedrala Patriarhală ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...