RECUNOŞTINŢĂ ŞI SPERANŢĂ


Aniversăm zilele acestea zece ani de la vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România (7, 8 şi 9 mai 1999). Cu acest prilej, dorim să evidenţiem, prin întâlnirea noastră în lumina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, semnificaţia deosebită a acestui eveniment.

Vizita Episcopului Romei în ţara noastră a marcat nu doar viaţa Bisericii Ortodoxe Române şi a Bisericii Catolice din România, ci şi relaţiile dintre ortodocşi şi catolici pe plan internaţional. Prima vizită a unui Papă al Romei în România a fost şi prima vizită a unui Papă într-o ţară majoritar ortodoxă, deschizând, astfel, calea pentru noi întâlniri în alte ţări de tradiţie ortodoxă (Georgia, noiembrie 1999, Grecia, mai 2001, Ucraina, iunie 2001, Bulgaria, mai 2002). De aceea, o putem considera ca fiind o vizită istorică, prin care s-a încercat o mai mare apropiere şi cooperare între cele două Biserici, într-o vreme în care lumea era foarte învrăjbită şi în care Bisericile creştine erau chemate să proclame împreună iubirea lui Dumnezeu pentru lume, arătată în Iisus Hristos.

În acelaşi timp, vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România se explică şi prin faptul că Biserica Ortodoxă Română, latină ca origine etnică, dar de credinţă ortodoxă răsăriteană, este o Biserică deschisă dialogului internaţional, intercreştin sau ecumenic. Prin urmare, vocaţia particulară a Bisericii Ortodoxe Române este aceea de a fi un pod, o punte de legătură între Răsărit şi Apus.

Totodată, trebuie spus că Papa n-a venit în România doar pentru ortodocşii români cu care Biserica Romano-Catolică, în general, are relaţii bune, ci şi pentru faptul că în România se află cea mai bine organizată şi dinamică minoritate catolică dintr-o ţară majoritar ortodoxă. Astfel, vizita Papei nu a fost numai una ecumenică, ci şi una cu semnificaţii pastorale pentru episcopii, preoţii şi credincioşii romano-catolici şi greco-catolici din România, care s-au bucurat în mod deosebit de prezenţa episcopului Romei în România.

Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România rămâne, aşadar, un eveniment cu profunde semnificaţii ecumenice şi pastorale. Ea a evidenţiat faptul că adevărul credinţei şi iubirea creştină frăţească trebuie unite între ele pentru că unitatea exterioară, care nu este şi comuniune spirituală profundă, nu se poate impune conştiinţei şi libertăţii umane, nici nu devine izvor de bucurie. Deci, prietenia şi respectul reciproc apropie între ele Biserici şi popoare diferite.

Aniversarea unui deceniu de la vizita Papei în România constituie, de asemenea, un prilej de evocare a personalităţii sale deosebite. Personalitatea sa a fost un dar nu numai pentru Biserica Romano-Catolică, ci şi pentru lumea de astăzi, în general, din ce în ce mai secularizată şi confuză din punct de vedere spiritual şi moral. Papa Ioan Paul al II-lea a fost un apostol al păcii şi al unităţii, apreciat la nivel mondial, un misionar al libertăţii întru Hristos, libertate mai tare decât orice sistem totalitar de dreapta sau de stânga. Este semnificativ faptul că primul Papă de origine slavă din istorie a subliniat permanent în cuvântările sale importanţa spiritualităţii ca dimensiune centrală a vieţii umane, convingere care nu venea doar din studiile sale teologice şi filosofice, ci mai ales din istoria vieţii sale personale, din experienţa ajutorului lui Dumnezeu în încercările dramatice ale vieţii sale, atât din timpul războiului, cât şi din perioada grea a comunismului totalitar. Din acest motiv, apărarea libertăţii şi a demnităţii umane, prin promovarea unei adevărate „culturi a vieţii”, în contextul confuz al provocărilor lumii de azi, a fost o constantă a activităţii sale. Mai mult decât atât, atitudinea profund spirituală izvorâtă din această experienţă personală a făcut din Papa Ioan Paul al II-lea un promotor smerit al pocăinţei ca premisă a reînnoirii, a reconcilierii şi a refacerii unităţii creştine.

Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România, ca invitat al Patriarhului Teoctist, un alt mărturisitor al credinţei creştine în timpul comunismului, şi receptarea pozitivă a acestei vizite pe plan internaţional au făcut ca Papa să fie considerat un prieten al României, iar dimensiunea ecumenică a vizitei, în care Papa Romei şi Patriarhul României s-au rugat împreună pentru unitatea creştină, a fost apreciată ca un semn de speranţă şi bucurie într-o lume tensionată, adesea confuză în orientarea ei.

În lumina Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România capătă, acum, după zece ani, valoarea permanentă a unui simbol de apropiere, dialog şi cooperare între Biserici, prin promovarea iubirii sfinte în viaţa persoanelor, a comunităţilor şi a popoarelor. Vizita Papei Ioan Paul al II-lea în România a contribuit, la nivel politic, la aderarea României la NATO şi Uniunea Europeană, iar, în plan pastoral-ecumenic, la o detensionare a relaţiilor dintre greco-catolici şi ortodocşi în România, deşi nu au fost rezolvate toate problemele lor patrimoniale. Totuşi, lumina acelor zile de 7, 8 şi 9 mai 1999 nu poate fi niciodată separată de lumina şi bucuria Sfintelor Paşti, izvor de speranţă şi iubire frăţească în Hristos. Mulţumim lui Dumnezeu pentru că această lumină a fost mărturisită atunci împreună de un Papă catolic şi un Patriarh ortodox, cu speranţa comuniunii şi conlucrării între creştini, spre slava Preasfintei Treimi şi spre binele Bisericii lui Hristos.


† DANIEL
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române