Moaştele Sfântului Iacob Hozevitul, în pelerinaj în satul natal
Racla cu o părticică din moaştele Sf. Ioan Iacob de la Neamţ, de la biserica din incinta Seminarului Ortodox Liceal „Veniamin Costachi“ de la Mănăstirea Neamţ, se vor afla sâmbătă, 6 septembrie a.c., la Crăiniceni ( administrativ, satul Crăiniceni nu mai există din anul 1968, când s-a unit cu Horodiştea, care astăzi, face parte din comuna Păltiniş), satul în care s-a născut în urmă cu 95 de ani Sf. Ioan Iacob.
Moaştele vor fi aduse în pelerinaj în parohia Crăiniceni, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan, sâmbătă dimineaţa, cu prilejul resfinţirii bisericii „Sf. Treime“. Slujba va fi oficiată de către Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Biserica „Sf. Treime“ din Crăiniceni a fost construită la 1931, însă în ultimii ani s-au efectuat ample lucrări de restaurare şi înfrumuseţare, biserica fiind pictată în interior şi exterior.
( Sursa: Ziarul Lumina Nr.205/ 4 septembrie 2008)
Moaştele vor fi aduse în pelerinaj în parohia Crăiniceni, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan, sâmbătă dimineaţa, cu prilejul resfinţirii bisericii „Sf. Treime“. Slujba va fi oficiată de către Preasfinţitul Calinic Botoşăneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi. Biserica „Sf. Treime“ din Crăiniceni a fost construită la 1931, însă în ultimii ani s-au efectuat ample lucrări de restaurare şi înfrumuseţare, biserica fiind pictată în interior şi exterior.
( Sursa: Ziarul Lumina Nr.205/ 4 septembrie 2008)
Numărul total de ştiri postate: 30,039
Ştiri Patriarhie
Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a VII-a după Sfintele Paşti (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) Ioan 17, 1-13
'În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! ...
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova.
Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci).
Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului.
În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român.
La Catedrala Patriarhală ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
























