Racla cu Sfintele Moaște va adusă la paraclisul instituției de la biserica „Sf. Gheorghe Nou“ din București cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel și la inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Casian Arhiepiscopul Dunării de Jos.
Manifestările sunt organizate de sărbătorirea ocrotitorului spiritual al orașului Brăila - Sfântul Ierarh Nicolae. Va fi adusă începând cu orele 15 racla cu Sfintele Moaşte primate în dar de la Biserica Sf. Gheorghe Nou din Capitală, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel şi la iniţiativa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, de la orele 16.00 se va desfăşura si procesiunea „Călători pe cărările Sfinţilor” pe traseul Biserica Monument Istoric Sf. Arhangheli şi Biserica Sf. Nicolae din Brăila. Eveniment la care vor participa credincioşii de la parohiile brăilene, autorităţi locale, elevi din cadrul programului „Hristos împărtăşit copiilor”, tineri liceeni şi criminaliști. Manifestarea se va încheia printr-o slujbă de mulţumire.
Ştiri Patriarhie
Aniversări
12 februrie 2012 Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului împlineşte 40 de ani
10 februarie 1851 Episcopul Sofronie Miclescu este ales Mitropolit al Moldovei
7 februarie 1915 S-a născut în Tocileni, jud. Botoşani, Patriarhul Teoctist Arăpaşu
Comemorări
12 februarie 1952 A trecut la cele veşnice în Bucureşti profesorul de teologie, canonist, Arghiropol Gheorghe
11 februarie 1979 A trecut la cele veşnice preotul profesor şi traducător Căciulă Olimp
9 februarie 1950 Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul a trecut la cele veşnice la Roman





















