Ajungând în Cipru, rămâi impresionat cum o ţară atât de mică are o istorie atât de lungă şi o cultură aşa bogată şi diversificată. Larnaca, anticul oraş Kition, este un exemplu în acest sens. Peste tot se observă amprenta civilizaţiilor care au cucerit sau au fost cucerite de aceste locuri. Începând cu vestigiile care se pierd în negura timpului, fiecare loc este presărat cu picături de cultură greacă, bizantină, islamică, veneţiană sau britanică, totul pentru a crea un mozaic bogat al unei istorii măreţe. Iar toate acestea se regăsesc şi în Biserica Sfântului Lazăr.

Se spune că istoria acestei biserici reflectă istoria oraşului. O mică bazilică stră-creştină năruită sub raidurile arabe poartă memoria lui Lazăr, cel înviat a patra zi de Hristos. Am pornit în aflarea măreţului monument fără să ne grăbim, cutreierând în tihnă străzile. Clădiri vechi şi noi se înghesuie la marginea unor străzi înguste care încântă privirea. Vechi şi nou se îmbină într-o atmosferă hipnotizantă care te transpune într-o altă lume. Deşi toate sunt normale şi fireşti, ansamblul lor creează o atmosferă de basm, un oraş grecesc care se amestecă cu eleganţa sobră a unei colonii britanice cu accente islamice şi veneţiene.

Sorbind pe îndelete această aventură culturală, aflăm biserica în mijlocul unui mare sfat. O apariţie stranie, singulară ce ţine piept buticurilor şi teraselor ce îi asaltează piaţa în care doar ea domină. Deşi ruptă de aceste clădiri cu destinaţie mondenă, în care oameni lenevesc sau ciorovăiesc în compania unor băuturi pretenţioase, clădirea bisericii susţine sălaşele culturii. Legată prin coloane şi arcade, trupul bisericii infuzează casele de cultură din jur cu sens şi demnitate. Muzeul, vechea şcoală, îşi află rostul şi continuă formarea omului în cultură pentru credinţă. Cei peste o mie de ani de existenţă parcă au consolidat clădirea, curăţindu-o de orice ar fi fost efemer sau stricăcios în ea; iar turnul clopotniţei, alipit sau mai degrabă răsărind din altar, veghează luminos, martor şi mărturisitor al istoriei credinţei.

Oamenii dau viaţă lăcaşurilor vechi

Ne apropiem de biserică în zi de duminică. Piaţa din jurul ei musteşte de lume. Viaţa se simte în aer. Deşi e devreme, slujba e pe sfârşite. Părintele harnic binecuvântează colivele. Faţa lui luminoasă reflectă pacea şi împăcarea primită prin împărtăşirea şi comuniunea cu Hristos. Nimic nu îl tulbură: nici creştinii ce încep să devină zgomotoşi, nici turiştii ce devin atenţi la cuvintele ghizilor. După ce s-au închinat la toate cele treisprezece icoane ale maiestuoasei catapetesme, credincioşii ies în lume şi duc în societate un strop din raiul gustat, văzut sau simţit în acest creuzet al vieţuirii creştine.

Suferind un incendiu în anul 1970, biserica a rămas văduvită de podoabele icoanelor. Deşi sobre şi întunecate, zidurile sunt luminate de câteva icoane vechi şi noi, pictate pe lemn şi cocoţate pentru a îmblânzi piatra rece. După ce intri pe uşile laterale, drumul te conduce în centrul bisericii, sub ceea ce era cândva marea cupolă. Dărâmată cu secole în urmă, locul acesta este ocupat acum de un tavan din bârne groase de lemn, ca şi cum vechiul corp al credinţei trebuie reconstruit mereu în inima credinciosului care îi trece pragul. Spre Răsărit vedem cerul. Impresionanta catapeteasmă aurită este sfredelită de peste o sută de icoane care fac vizibilă Împărăţia cerurilor prin fereastra lor.

Vechi şi nou la 'Sfântul Lazăr'

Îngustă şi smerită, parţial acoperită de scările ce înalţă spre altar, observăm intrarea spre mormântul lui Lazăr. Zidit sub locul sfinţirii, în spaţiul îngust de sub altar, acest loc este prilej de pelerinaj pentru credincioşii însetaţi de înviere. Amintind de piatra spartă de îngerul ce a vestit învierea lui Hristos, marea lespede de piatră ce acoperă sarcofagul Sfântului Lazăr este crăpată, spartă şi neputincioasă în a închide sfinţenia pentru totdeauna. De aceea, moaştele prietenului Domnului au fost scoase spre închinare, ele fiind în biserică prilej de bucurie şi ajutor în nevoi pentru parohieni şi pelerini deopotrivă.

Până la jumătatea secolului trecut, Biserica Sfântului Lazăr era centrul religios, cultural, filantropic şi educaţional al oraşului. Acum, când statul a preluat aceste îndatoriri de pe umerii bisericii, rolul ei se concentrează mai mult pe activităţile spirituale. Totuşi, biserica nu şi-a uitat vocaţia ei socială. Părintele slujitor Macarios Theodoulos ne împărtăşeşte câteva cuvinte despre implicarea socială a bisericii: 'Noi avem activităţi filantropice pe care le desfăşurăm în cadrul societăţii noastre. Ajutăm prin produse materiale oamenii săraci care ne cer ajutorul. Oameni din întreg Ciprul vin să se roage la Sfântul Lazăr pentru a primi ajutor. Avem activităţi catehetice cu tineri. Le vorbim şi le explicăm noţiuni de credinţă şi viaţă tinerilor care participă la întrunirile noastre ţinute în fiecare săptămână.'

Dar viaţa în apropierea celui ce este prieten al Domnului nu poate fi decât plină de fapte minunate. Părintele ne împărtăşeşte unul dintre efectele minunate ale prezenţei moaştelor Sfântului Lazăr şi ale binefacerilor primite de la el: 'Sfântul Lazăr a făcut multe minuni. Aşa cum Sfântul Lazăr a fost prietenul lui Iisus, ne rugăm lui pentru ca Iisus să devină şi prietenul nostru. Moaştele lui care se află aici au făcut multe minuni. Un creştin din America a turnat ulei de la candela Sfântului Lazăr peste un prieten care murise de curând, iar acesta a înviat.'

Impresionaţi de ceea ce am auzit, de ceea ce am văzut şi mai ales de ceea ce am simţit în prezenţa acestor oseminte sfinte, am rămas ţintuiţi de o icoană a învierii lui Lazăr, icoană particulară cel puţin dintr-un punct de vedere. Între Domnul Iisus Hristos, Dumnezeu venit pe pământ să salveze lumea de la moarte, şi Lazăr, omul mort de patru zile care iese înviat din mormânt, se află oamenii curioşi care nu pot decât să fie dezgustaţi, acoperindu-şi nasul la simţirea mirosului cadaveric împrăştiat de omul îndepărtat de Viaţă.

Biserica Sfântului Lazăr învinge istoria

Plecând de frica iudeilor în Cipru, Sfântul Lazăr este hirotonit ca prim episcop de Larnaca de către Sfinţii Apostoli Pavel şi Barnaba. Murind aici în anul 63, moaştele lui sunt descoperite prima oară în anul 890, o parte din ele fiind duse de către împăratul Leon al VI-lea cel Înţelept la Constantinopol. Ca răsplată, bazileul construieşte la finele mileniului I biserica impresionantă ce se poate admira şi astăzi, una dintre cele trei biserici bizantine din Cipru care au supravieţuit trecerii timpului. Restul moaştelor Sfântului Lazăr au fost redescoperite în 1972, cu prilejul unor lucrări de renovare.

Impunătoare prin proporţiile sale, această biserică a fost mult timp sub administraţie catolică, devenind mănăstire benedictină, urmând ca mai apoi să fie transformată în moschee de turcii cuceritori ai insulei. Aceste capricii ale istoriei nu i-au ştirbit din frumuseţe ci, dimpotrivă, i-au adăugat noi şi noi influenţe care au transformat-o într-un giuvaier arhitectonic, un simbol şi o mândrie pentru ciprioţii din Larnaca. (Articol publicat în „Ziarul Lumina”, Ediţia din data de 16 aprilie 2011)