Naşterea Domnului, la Damasc
Naşterea Domnului, la Damasc
Sărbătoarea Naşterii Domnului a fost sărbătorită în acest an şi de comunitatea din Damasc, Siria. După cum este Tradiţia Bisericii noastre Ortodoxe Române, sărbătoarea a început cu oficierea Tainei Sf. Maslu în data de 18 decembrie, taină urmată apoi de Sf. Spovedanie şi, astfel, de pregătirea credincioşilor pentru venirea praznicului Naşterii Domnului, informează Ziarul Lumina.

A urmat apoi „mersul cu icoana“ în Ajunul sărbătorii şi binecuvântarea caselor credincioşilor, prin sărutarea icoanei purtate de pr. Gheorghe Costea şi prin ascultarea Troparului Naşterii, cântat de doamna preoteasă, ca dascăl al comunităţii. La slujba oficiată în dimineaţa de 25 decembrie au participat aproximativ 60 de persoane, în frunte cu Excelenţa sa, domnul Dan Sandovici, Ambasadorul României la Damasc. „Ca la orice mare praznic, s-a citit Pastorala PF Părinte Daniel, iar după slujbă am binecuvântat şi am gustat din bucatele pregătite de credincioşi. Praznicul Naşterii Domnului s-a încheiat sâmbătă 26 decembrie, prin participarea la Liturghia arhierească oficiată de PS Ghattas Hazim, Episcop-Vicar Patriarhal al Patriarhiei Antiohiei, nepotul PF Părinte Igantie al IV-lea Hazim, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient. În cuvântul de învăţătură, Preasfinţitul Ghattas a subliniat importanţa relaţiilor dintre cele două Biserici surori şi le-a urat românilor un călduros «La mulţi ani» şi un an nou binecuvântat, plin de bucurii alături de cei dragi“, ne-a declarat preotul românilor din Damasc, Gheorghe Costea.
Numărul total de ştiri postate: 26,986
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

 Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a XXXIV-a după Rusalii
La Duminica a XXXIV-a după Rusalii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va participa la slujba Sfintei Liturghii ce va fi ...
Daruri pentru preoţii cu biserici în construcţie
Preoţii din Arhiepiscopia Bucureştilor care au lăcaşuri de cult în construcţie şi consolidare au primit daruri din partea Patriarhului României. Evenimentul a avut loc la 10 februarie 2012, în sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei. Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a felicitat ...
Sfinţirea centrului de zi pentru copii Sfânta Muceniţă Sofia din Bucureşti
În Arhiepiscopia Bucureştilor va fi sfinţit sâmbătă, 11 februarie 2012, un nou centru de zi pentru copii. Centrul Sfânta Muceniţă Sofia va funcţiona în sediul Aşezământului Social Filantropic al parohiei Scaune din Protoieria III Capitală. Slujba de sfinţire va ...
Întâlnirea Religia, rolul şi importanţa în echilibrul social la Palatul Patriarhiei
Mai mulţi cursanţi ai Colegiului Naţional de Afaceri Interne, din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală, au participat astăzi, 8 februarie 2012, la Palatul Patriarhiei, la întâlnirea cu tema „Religia, rolul şi importanţa în echilibrul social”. Gazdă ...
Şapte ani de cotidian ortodox aniversaţi la Patriarhie
Împlinirea la 7 februarie 2012 a şapte ani de apariţie a 'Ziarului Lumina' a fost marcată în Sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei printr-un moment festiv la care a participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cu această ocazie, ...
7 ani de Lumina aniversaţi la Palatul Patriarhiei
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012, şapte ani de apariţie neîntreruptă, şapte ani de misiune ortodoxă. Momentul aniversar a fost marcat în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe ...
7 ani de Ziarul Lumina
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012 şapte ani de misiune ortodoxă, şapte ani de informare a cititorilor despre cele mai importante evenimente ale Bisericii şi Societăţii, din ţară şi din diasporă. O perioadă de timp relativ ...
ŞAPTE TREPTE DE LUMINĂ
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la a şaptea aniversare a Ziarului Lumina, marţi, 7 februarie 2012: Aniversarea a şapte ani de la publicarea primului număr al Ziarului Lumina este un prilej de a aduce mulţumire lui Dumnezeu şi de a ne ...