În Catedrala Episcopală „Sfântul Ierarh Nicolae” din Deva astăzi, 30 iulie, nouă dintre tinerii preoţi ai Eparhiei Devei şi Hunedoarei au fost hirotesiţi duhovnici de către Preasfinţitul Părinte Gurie, Episcopul Devei şi Hunedoarei, informează Secretariatul Episcopiei Devei şi Hunedoarei.
La sfârşitul slujbei de hirotesie, Preasfinţitul Părinte Gurie le-a reamintit tinerilor „păstori de suflete” responsabilitatea care le-a încredinţat-o Dumnezeu prin harul preoţiei şi rolul determinant pe care îl au în formarea conştiinţelor credincioşilor pe care îi păstoresc. |