Noul ambasador român la Vatican
Consilierul de stat pentru cultură şi culte din cadrul Administraţiei Prezidenţiale, Bogdan Tătaru-Cazaban, a fost acreditat ca ambasador extraordinar şi plenipotenţiar al României pe lângă Sfântul Scaun, prin decretul semnat miercuri de preşedintele Traian Băsescu. Decretul prezidenţial a fost semnat ca urmare a avizului favorabil pe care comisiile reunite de politică externă ale Parlamentului au acordat-o, în ziua de 30 iunie, propunerii ca Bogdan Tătaru-Cazaban să reprezinte România în relaţia cu Vaticanul, informează Agerpres, citat de „Ziarul Lumina”. Bogdan Tătaru-Cazaban este doctor în istoria filosofiei la Universitatea din Bucureşti şi membru al Institutului de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române. A predat un curs de Istoria filosofiei patristice la Facultatea de Teologie a Universităţii Bucureşti. Noul ambasador la Sfântul Scaun este membru fondator a mai multe asociaţii profesionale, cum ar fi Asociaţia Română de Istorie a Religiilor, Societatea Română de Fenomenologie, Societatea Internaţională 'Toma de Aquino', Centrul de cercetare 'Fundamentele Modernităţii Europene', Universitatea din Bucureşti, New Europe College din Bucureşti, Centrul de Studii Medievale de la Universitatea din Bucureşti.
Numărul total de ştiri postate: 26,966
Ştiri Patriarhie
În Arhiepiscopia Bucureştilor va fi sfinţit sâmbătă, 11 februarie 2012, un nou centru de zi pentru copii. Centrul Sfânta Muceniţă Sofia va funcţiona în sediul Aşezământului Social Filantropic al parohiei Scaune din Protoieria III Capitală. Slujba de sfinţire va ...
Mai mulţi cursanţi ai Colegiului Naţional de Afaceri Interne, din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală, au participat astăzi, 8 februarie 2012, la Palatul Patriarhiei, la întâlnirea cu tema „Religia, rolul şi importanţa în echilibrul social”. Gazdă ...
Împlinirea la 7 februarie 2012 a şapte ani de apariţie a 'Ziarului Lumina' a fost marcată în Sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei printr-un moment festiv la care a participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cu această ocazie, ...
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012, şapte ani de apariţie neîntreruptă, şapte ani de misiune ortodoxă. Momentul aniversar a fost marcat în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe ...
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012 şapte ani de misiune ortodoxă, şapte ani de informare a cititorilor despre cele mai importante evenimente ale Bisericii şi Societăţii, din ţară şi din diasporă. O perioadă de timp relativ ...
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la a şaptea aniversare a Ziarului Lumina, marţi, 7 februarie 2012:
Aniversarea a şapte ani de la publicarea primului număr al Ziarului Lumina este un prilej de a aduce mulţumire lui Dumnezeu şi de a ne ...
Cotidianul Patriarhiei Române, 'Ziarul Lumina', împlineşte la 7 februarie 2012 şapte ani de apariţie neîntreruptă. Primul cotidian creştin din România şi singurul ortodox din lume, la ora actuală, a apărut la 7 februarie 2005, în ziua în care, vrednicul de ...
În Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală s-au desfăşurat sâmbătă, 4 februarie, lucrările Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul lucrărilor a fost analizată şi evaluată activitatea eparhiei din anul 2011.
Membrii Adunării ...
Aniversări
10 februarie 1851 Episcopul Sofronie Miclescu este ales Mitropolit al Moldovei
8 februarie 1873 profesorul de teologie SUCIU IUSTIN s-a născut în Şiştarovăţ
7 februarie 1915 S-a născut în Tocileni, jud. Botoşani, Patriarhul Teoctist Arăpaşu
Comemorări
9 februarie 1950 Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul a trecut la cele veşnice la Roman
7 februarie 1902 A trecut la cele veşnice, în Sibiu, Cristea Nicolae, preot, ziarist, militant pentru drepturile românilor






















