În legătură cu opiniile individuale şi tendenţioase exprimate de doamna Mirela Corlăţan, care a publicat în cotidianul Evenimentul Zilei din 15 martie 2010, editorialul intitulat în modul ei propriu Mânuirea Complexelor Neamului, ţinem să precizăm următoarele:

1. Catedrala este mai întâi o necesitate practică, iar apoi o demnitate etnică

Cei ce îşi ascund propriile complexe sub paravanul unor presupuse complexe colective ar trebui să înveţe mai repede că noua catedrală patriarhală reprezintă în primul rând, în mod evident şi indiscutabil, o necesitate liturgică şi misionară, apoi, un act de dreptate şi reparaţie morală pentru bisericile demolate din Bucureşti şi un simbol al demnităţii naţionale.

În acest sens, numai cine slujeşte sau participă la momente solemne de ordin liturgic şi la ceremonii oficiale bisericeşti în actuala catedrală patriarhală, iniţial biserică mănăstirească din secolul al XVII-lea (1656 – 1658), cunoaşte marile şi multiplele dificultăţi pe care le creează lipsa acută de spaţiu în desfăşurarea normală a slujbelor religioase. Situaţia devine extrem de critică mai ales când slujesc împreună cei aproape 60 de ierarhi ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din ţară şi din diaspora română sau atunci când participă aici delegaţi ai altor Biserici Ortodoxe surori sau asistă şi reprezentanţi ai altor confesiuni creştine din ţară şi străinătate. În astfel de condiţii, nimeni nu ne laudă pentru „smerenia” noastră românească, uneori confundată de unii cu micimea sufletului sau cu obişnuinţa de a fi delăsător.

Chiar şi în duminicile obişnuite, mai ales în timpul anotimpului rece sau în căldura toridă a verii, este mai mult decât penibilă situaţia în care mame, purtând copii în braţe, sunt nevoite să stea în picioare şi să participe la Sfânta Liturghie, stând în exteriorul catedralei din cauza lipsei acute de spaţiu. În plus, actuala catedrală patriarhală nu permite adăugarea de scaune pentru multe persoane în vârstă sau pentru cei bolnavi. Iar cât priveşte bisericile Sfântul Gheorghe Nou şi Sfântul Spiridon Nou din Bucureşti, menţionate artificial în articolul cu pricina, precizăm că prima se află acum în curs de pictare, iar a doua va intra în curând în restaurare tocmai pentru a permite multiple activităţi bisericeşti cu tineretul, dar nicidecum aceste biserici nu pot suplini o catedrală nouă.

2. Catedrala romano-catolică Sfântul Iosif din Bucureşti nu se împrumută ortodocşilor români delăsători

Pe de altă parte, se menţionează în articolul confuz că municipiul Bucureşti are totuşi o catedrală şi anume catedrala romano-catolică „Sfântul Iosif”. Precizăm însă faptul că, în mod firesc, catedrala unui mare oraş înseamnă, în primul rând, biserica episcopală a ierarhului care păstoreşte majoritatea populaţiei oraşului respectiv. În acest sens, municipiul Bucureşti, capitala României, nu are o catedrală ortodoxă corespunzătoare pentru majoritatea ortodoxă a locuitorilor ei. Referirea la catedrala romano-catolică „Sfântul Iosif”, ca şi când s-ar sugera că aceasta ar putea suplini o catedrală ortodoxă în Bucureşti, este o altă dovadă a micimii sufletului celui ce fuge de responsabilitate creştină şi renunţă la demnitate etnică. De fapt, cu mult timp înainte, încă din secolul al XIX-lea, necesitatea practică a construirii unei catedrale ortodoxe în Bucureşti a fost foarte bine înţeleasă de regele Carol I (1866-1914), care, fiind de confesiune catolică, participa duminica la slujbă mai întâi la catedrala romano-catolică din Bucureşti, construită în timpul domniei sale, între anii 1873-1884, apoi, în calitate de rege al unui popor majoritar creştin ortodox, participa la Sfânta Liturghie în catedrala mitropolitană ortodoxă din Dealul Mitropoliei. De aceea, obişnuit să constate diferenţa dintre cele două catedrale, potrivit documentelor vremii, regele Carol I a militat foarte mult în favoarea construirii unei catedrale reprezentative pentru majoritatea creştin ortodoxă a poporului român şi a fost unul dintre marii susţinători ai construirii acesteia în Bucureşti.

În concluzie, noua catedrală patriarhală va fi construită nu cu scopul de a intra în competiţie cu o altă catedrală din Bucureşti sau din altă ţară, ci întrucât ea este o necesitate practică pentru Biserica Ortodoxă Română şi, ca atare, va avea spaţiile şi utilităţile necesare desfăşurării în bune condiţii a activităţilor liturgice, pastorale şi misionare, mai ales pelerinaje pentru românii din ţară şi străinătate, precum şi pentru a răspunde cerinţelor de reprezentare ale Patriarhiei Române, în orice anotimp al anului.

Cu regret, constatăm, o dată în plus, că dacă Biserica Ortodoxă Română rămâne în urmă din punct de vedere organizatoric, i se reproşează de către unii că nu ar fi în pas cu timpul. Însă, dacă Biserica noastră răspunde nevoilor timpului în mod realist şi dinamic, ea îi deranjează pe cei care nu pot ieşi din gândirea bazată pe clişee şi stereotipuri, deoarece este mai uşor să fii critic decât constructiv, mai profitabil să fii ajutat de alţii decât să îţi rezolvi singur problemele, mai comod să fii delăsător decât luptător şi mai interesant să fii maliţios decât mărinimos, informează Biroul de presă al Patriarhiei Române.