O nouă manifestare în cadrul proiectului ,,Un bunic de împrumut', la Mehedinţi
O nouă manifestare în cadrul proiectului ,,Un bunic de împrumut
Sala Nestor Vornicescu de la Centrul Eparhial al Episcopiei Severinului şi Strehaiei a găzduit astăzi 29 aprilie, evenimentul ,,100% solidar” realizat de Ziua Europeană a Solidarităţii şi Cooperării între Generaţii, stabilită în timpul Preşedenţiei Slovene a UE în anul 2008 cu scopul de a atrage atenţia asupra nevoii de a promova mai intens solidaritatea între generaţii.

Această acţiune este parte a proiectului ,,Un bunic de împrumut”, desfăşurat de Asociaţia ,,Filantropia Severin”, ce se află sub patronajul spiritual al Episcopiei Severinului şi Strehaiei şi care face parte de curând din Federaţia ,,Filantropia” a Patriarhiei Române.

Acest proiect a fost iniţiat în colaborare cu Episcopia Severinului şi Strehaiei, Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mehedinţi şi Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice.

Benefeciarii, 20 de copii instituţionalizaţi din Centrele Direcţiei Generale şi Protecţie a Copilului Mehedinţi şi 20 de vârstnici de la Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârtnice Mehedinţi s-au întâlnit la fiecare sfârşit de săptămână, începând cu data de 23 martie a.c.

Ei au jucat de fiecare dată şah, table, au socializat, organizatorii realizând pentru ei, în data de 28 martie, şi o excursie la mănăstirile din Mehedinţi, precum şi o croazieră pe Dunăre în zona Orşovei până la Cazane..

Scopul proiectului este acela de a facilita întâlnirile dintre cele două generaţii, urmărindu-se o bună relaţionare între tineri şi vârstnici, prin descoperirea unor activităţi recreative care să-i unească. De asemenea, prin aceasta se doreşte a se arăta solidaritatea între tinerii şi vârstnicii din comunitate dar şi a încuraja o mai bună comunicare între generaţii, bazată pe respect şi înţelegere.

Evenimentul a fost realizat cu sprijinul şi la iniţiativa Fundaţiei Principesa Margareta a României care a oferit finanţare, asistenţă tehnică şi consultanţă unui numar de zece ONG-uri din toată ţara care sărbătoresc în data de 29 aprilie Ziua Europeană a Solidarităţii între Generaţii.

Asociația Filantropia Severin are onoarea de a fi una dintre aceste organizaţii.

Programul “Fondul Special pentru Batrâni” - prin care Fundaţia Principesa Margareta a României a oferit finanţare, asistenţă şi consultanţă - are ca scop implicarea seniorilor în acţiuni care să valorifice resursele pozitive pe care le au de oferit comunităţii. Prin finanţarea celor zece proiecte FPMR, a dorit să atragă atenţia asupra diversităţii modurilor în care vârstnicii se pot implica în viaţa comunităţii şi să stimuleze dezvoltarea de noi iniţiative care să valorifice potenţialul vârstnicilor.

*

Proiectul ,,Un bunic de împrumut” se va încheia în luna mai a acestui an.

Sursa: Episcopia Severinului şi Strehaiei
Numărul total de ştiri postate: 30,039
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Rugăciune şi lucrare pentru unitatea Bisericii
Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a VII-a după Sfintele Paşti (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) Ioan 17, 1-13

'În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! ...

Ziua Eroilor în Patriarhia Română
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinţi biserica Învierea lui Lazăr şi Sf. Ioan Evanghelistul, de la Mănăstirea Ghighiu
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova. Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ploiești va fi sfințită de Patriarhul României
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci). Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Hram la Biserica Domniţa Bălaşa
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului. În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Sărbătoarea Înălţării Domnului la Catedrala Patriarhală
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român. La Catedrala Patriarhală ...
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – ZIUA EROILOR, SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ A POPORULUI ROMÂN
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Sărbătoarea Înălțarea Domnului
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...