În cadrul întâlnirilor au fost dezbătute o serie de elemente esenţiale de care un bun catehet trebuie să ţină seama pentru a avea roade în lucrarea sa de formare de caractere creştine: curriculumul biblic ortodox şi componentele de bază ale lecţiei (catehezei) - descoperirea, interacţiunea şi aplicarea. Scopul acestor sesiuni a fost implicarea tuturor preoţilor în activităţi catehetice şi dezvoltarea unor centre catehetice la nivel de comună sau parohie.
La aceste sesiuni au participat, pentru prezentarea unor activităţi din cadrul centrelor parohiale, copiii din cadrul Centrului social „Sfinţii Părinţi Ioachim şi Ana”, coordonaţi de către părintele Popescu Ion din Parohia Măldăreşti, comuna Măldăreşti, judeţul Vâlcea.
Ştiri Patriarhie
Aniversări
12 februrie 2012 Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului împlineşte 40 de ani
10 februarie 1851 Episcopul Sofronie Miclescu este ales Mitropolit al Moldovei
7 februarie 1915 S-a născut în Tocileni, jud. Botoşani, Patriarhul Teoctist Arăpaşu
Comemorări
12 februarie 1952 A trecut la cele veşnice în Bucureşti profesorul de teologie, canonist, Arghiropol Gheorghe
11 februarie 1979 A trecut la cele veşnice preotul profesor şi traducător Căciulă Olimp
9 februarie 1950 Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul a trecut la cele veşnice la Roman





















