Înalt Preasfinţitul Andrei, Arhiepiscopul Alba Iuliei, va oficia astăzi, 9 august, de la ora 18:00, Paraclisul Maicii Domnului şi Parastas la Biserica memorială Mihai Viteazul din Alba Iulia, informează „Ziarul Lumina”, Ediţia de Transilvania. Evenimentul este prilejuit de împlinirea a 409 ani de la moartea lui Mihai Viteazul.

La 9 august 1601, marele voievod Mihai Viteazul, singurul domnitor român cântat în toţi Balcanii ca eliberator al Bizanţului, cel care a înfăptuit pentru prima dată unirea politică a românilor din Ţara Românească, Moldova şi Transilvania, a fost ucis mişeleşte la Turda din ordinul generalului Basta.

În fiecare an, la 9 august, cu participarea Înalt Preasfinţitului Andrei, se face pomenire în rugăciunea Parastasului a voievodului unificator la Biserica memorială Mihai Viteazul din Alba Iulia, biserică ridicată, aşa cum o arată numele, în memoria voievodului, pe locul vechii Catedrale mitropolitane, ctitorită de Mihai Viteazul şi dărâmată un secol mai târziu de către austrieci cu prilejul refacerii zidurilor cetăţii.

Sfântul ierarh Petru Movilă (1596-1646), mitropolitul Kievului, contemporan cu Mihai Viteazul, ne relatează faptul că ridicarea catedralei s-a făcut în urma unei minuni despre care, după cum mărturiseşte el, a citit într-un letopiseţ muntenesc şi a auzit 'de la mulţi oameni vrednici de crezare, care au văzut cu ochii lor'. Astfel ni se spune că Mihai Viteazul, în dorinţa sa de a ridica o catedrală ortodoxă, s-a lovit de opoziţia catolicilor (numiţi latini în cronicile vremii), majoritari în oraş. 'Atunci, domnitorul le-a spus: 'Voi nu sunteţi mărturisitori ai dreptei credinţe, căci nu aveţi harul Sfântului Duh în biserica voastră. Noi, însă, fiind dreptcredincioşi, avem puterea cea adevărată a harului Sfântului Duh, pe care şi cu fapta suntem gata întotdeauna s-o arătăm, cu ajutorul lui Dumnezeu'. Dar ei voiau să-şi dovedească dreptatea prin înfruntare de cuvinte şi dispute. Ci el le-a zis: 'Nu, nu prin dispute, ci cu fapta vreau s-o dovediţi, altfel vă voi arăta eu, întru încredinţarea tuturor'. Iar ei i-au spus: 'Cum să arătăm? Căci nu e cu putinţă să dovedim decât cu cuvântul Sfintelor Scripturi'. El le-a zis: 'În dispute este osteneală fără de capăt, dar noi, fără înfruntări de vorbe, putem uşor să dovedim cu ajutorul lui Dumnezeu. Haideţi, zice, în mijlocul oraşului şi acolo să ni se aducă apă curată, iar arhiereul meu şi preoţii săi o vor sfinţi în văzul tuturor. Tot aşa vor face şi ai voştri, deosebit, şi, sfinţind-o, o vom pune în biserica voastră cea mare, în vase osebite, pe care le vom astupa şi le vom pecetlui cu peceţile noastre, pecetluind şi uşa bisericii pentru 40 de zile. Şi a cui apă va rămâne nestricată, ca şi cum de-abia ar fi fost scoasă din izvor, credinţa aceluia este dreaptă, iar dacă apa cuiva se va strica, credinţa lui este rea. Dacă apa mea va rămâne nestricată, cum nădăjduiesc că mă va ajuta Dumnezeu, voi n-o să vă mai împotriviţi şi o să-mi îngăduiţi să zidesc biserica, iar dacă nu, facă-se voia voastră, n-am s-o zidesc'. Ei au strigat cu toţii într-un glas: 'Bine, bine, să fie aşa!'.'

'S-au arătat bucuroşi să zidească biserica şi să n-o dărâme niciodată'

Ca urmare, au făcut sfinţirea apei, în piaţa oraşului, atât ortodocşii, cât şi catolicii au pus apa în vase diferite, pe care le-au astupat şi le-au sigilat, şi le-au dus apoi în Catedrala romano-catolică. După 25 de zile, Dumnezeu i-a dat un semn episcopului ortodox şi acesta a cerut ca vasele să fie deschise. Au mers cu toţii, ortodocşi şi catolici, în frunte cu domnitorul, în Catedrala romano-catolică şi episcopul ortodox s-a rugat cu lacrimi zicând: 'Auzi-mă acum şi pe mine, robul Tău nevrednic, dimpreună cu toţi robii Tăi de aici, nu pentru vrednicia noastră, pe care n-o avem, ci pentru slăvirea numelui Tău sfânt şi pentru întărirea credinţei noastre, care este adevărata credinţă în Tine, arată întreg harul Sfântului Duh în apa aceasta, ca prin nestricăciunea ei să vadă toţi că numai în Biserica Ta grecească şi sobornicească de la Răsărit se află credinţa cea adevărată şi harul cel adevărat al Sfântului Duh'. Şi deschizând peceţile vasului cu agheasma sfinţită de ortodocşi, 'a găsit-o mai curată şi mai limpede decât înainte, cu mirosul neschimbat, ca şi cum ar fi fost luată dintr-un izvor curgător'. Atunci, episcopul ortodox 'a strigat, zicând: 'Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Care Ţi-ai plecat urechea la rugăciunile noastre, Slavă Ţie, Care proslăveşti Biserica Ta, Slava Ţie, care întăreşti cu slavă credinţa cea dreaptă şi nu ne-ai făcut de ruşine în aşteptările noastre'. Şi a zis către toţi: 'Veniţi să vedeţi cum a stat această apă atâtea zile, rămânând nestricată datorită harului Sfântului Duh, şi încredinţaţi-vă că adevărată este credinţa noastră ortodoxă'. Iar latinii, rugându-se şi făcând slujba după cum le era obiceiul, au rupt pecetea vasului în care se afla apa lor şi, cum l-au destupat, toată biserica s-a umplut de duhoare, că s-au înspăimântat toţi latinii şi au strigat cu uimire: 'Adevărată este credinţa grecească pe care o ţine domnitorul. Să-şi zidească, deci, biserică în oraşul nostru, căci, fiindcă nu i-am îngăduit, Dumnezeu s-a mâniat pe noi şi ne-a împuţit apa'. Şi astfel, făcuţi de ocară, latinii şi cu preoţii lor s-au împrăştiat cu mare ruşine, iar unii dintre ei s-au convertit la credinţa ortodoxă. Iar domnitorul, cu episcopul său, cu preoţii, cu toţi boierii şi ostaşii săi, plini de bucurie şi fericire, s-au întors la curte, slăvindu-L şi mulţumindu-I lui Dumnezeu pentru minunea ce a fost spre întărirea adevăratei credinţe ortodoxe. În aceeaşi zi a făcut un mare ospăţ pentru întregul oraş şi pentru toată oastea sa. Toţi locuitorii ţării Ardealului, cu jurământ, s-au arătat bucuroşi să zidească biserica şi să n-o dărâme niciodată. Deci, domnitorul a început îndată zidirea (dar nu în oraş, ca nu cumva, odată cu schimbarea vremurilor, să fie dărâmată, ci lângă oraş, aproape de zidul cetăţii, într-un loc frumos).' Este locul unde se află astăzi Biserica memorială Mihai Viteazul.

Locul în care şi-a găsit odihna Mihai Viteazul

Legătura voievodului Mihai Viteazul cu biserica memorială ce îi este închinată constă nu numai în faptul că este ctitorul vechii Catedrale a Mitropoliei Ardealului, ci şi în aceea că, potrivit mai multor cronici, trupul său şi-a găsit în cele din urmă aici odihna, adică la ctitoria sa din Alba Iulia. Astfel, în 1939, istoricul Silviu Dragomir în lucrarea sa 'Mormântul lui Mihai Viteazul şi vechea Catedrală din Alba Iulia' arăta, pe baza informaţiilor conţinute în cronica sârbească a lui Gheorghe Brancovici, că, după asasinarea voievodului în august 1601, pe Câmpia Turdei, de către oamenii lui Basta, trupul lui a fost adus şi înmormântat în Catedrala mitropolitană din Alba-Iulia. Un alt izvor documentar menit să întregească afirmaţiile cronicarului Gheorghe Brancovici este cronica Transilvaniei, alcătuită de Wolfgang de Bethlen în a doua jumătate a secolului al XVII-lea, care scrie: 'După aceea, totuşi, trupul acestuia (al lui Mihai Viteazul), ca să nu fie sfâşiat de câini, câţiva sârbi l-au înhumat din ordinul lui Basta într-o groapă mică, pentru ca, în cele din urmă, cu trecerea timpului, să fie adus la Alba Iulia şi înmormântat în Sfânta Biserică.'