Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a primit vizita ministrului de externe al României, Cristian Diaconescu
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a primit astăzi, 13 martie a.c., vizita ministrului de externe al României, Cristian Diaconescu.
Printre problemele abordate în cadrul discuţiilor se pot aminti cele ale românilor din Timoc, dar şi din Italia şi Spania. Între cele două instituţii s-au pus la punct mai multe proiecte pentru românii din afara graniţelor ţării „în ceea ce priveşte reprezentarea şi recunoaşterea Bisericii Ortodoxe Române în ţările din spaţiul european, iar pe de altă parte asistenţa pe care instituţiile române din afara graniţelor o pot da Bisericii”, a declarat domnul ministru Diaconescu.
Pentru românii din Valea Timocului, Ministerului de Externe „îi revine o responsabilitate ceva mai serioasă. Dorim, pe de o parte, să avem o reprezentare atât a Patriarhiei, cât şi a Ministerului de Externe corespunzătoare în zona respectivă, iar pe de altă parte, insistăm să fim determinaţi în a ruga autorităţile de la Belgrad să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale, inclusiv în ceea ce priveşte identitatea religioasă a românilor care trăiesc în Serbia. Doresc să fie respectate valorile europene. Au fost câteva incidente care ne preocupă şi pe care nu le vom trece cu vederea”, a mai spus domnul ministru, care a continuat: „Preoţii trebuie să slujească numai în limba română. Prezenţa emisarilor BOR are acest mandat natural atunci când este vorba de identitatea religioasă a românilor din această zonă. Iar a interzice din punct de vedere instituţional desfăşurarea slujbelor în limba română reprezintă o încălcare a unei valori europene faţă de care trebuie să luăm poziţie”.
După cum ne-a declarat Preasfinţitul Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal, prezent la întrunire, s-a abordat problema din Valea Timocului, „pentru că nu este suficient numai dialogul între cele două Biserici, care durează de mai multă vreme. Biserica noastră are nevoie şi de sprijinul diplomatic al Ministerului Afacerilor Externe, pentru faptul că omologii lor din Republica Serbia ar putea să facă demersuri necesare pe lângă Biserica Ortodoxă Sârbă”.
De asemenea s-a discutat şi despre românii din Italia şi Spania. „Modul în care BOR se implică în Italia, este foarte important tocmai pentru a evita anumite incidente care au generat probleme maximizate în mod injust, nedrept, imoral. Dar prin legătura cu reprezentanţii Bisericii putem să avem activitate preventivă în legătură cu mulţi români care nu îşi găsesc problemele ascultate măcar de cineva, generând dificultăţi”, a precizat dl. ministru Diaconescu.
Preasfinţitul Episcop Ciprian a declarat că din punct de vedere cultural, atât în Italia, cât şi în Spania, preoţii români au organizat aşa-numita şcoală de duminică, astfel încât copiii românilor să nu-şi uite limba maternă. „Prin Ministerul Afacerilor Externe, respectiv a Departamentului Românilor de Pretutindeni, vom iniţia şi vom concretiza un proiect de asigurare a cărţilor necesare cursurilor, dar şi construcţia unor biserici”, a mai spus Preasfinţia Sa.
(diac. G. Aniculoaie – Ziarul Lumina)

Numărul total de ştiri postate: 26,944
Ştiri Patriarhie
Mai mulţi cursanţi ai Colegiului Naţional de Afaceri Interne, din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală, au participat astăzi, 8 februarie 2012, la Palatul Patriarhiei, la întâlnirea cu tema „Religia, rolul şi importanţa în echilibrul social”. Gazdă ...
Împlinirea la 7 februarie 2012 a şapte ani de apariţie a 'Ziarului Lumina' a fost marcată în Sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei printr-un moment festiv la care a participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cu această ocazie, ...
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012, şapte ani de apariţie neîntreruptă, şapte ani de misiune ortodoxă. Momentul aniversar a fost marcat în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe ...
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012 şapte ani de misiune ortodoxă, şapte ani de informare a cititorilor despre cele mai importante evenimente ale Bisericii şi Societăţii, din ţară şi din diasporă. O perioadă de timp relativ ...
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la a şaptea aniversare a Ziarului Lumina, marţi, 7 februarie 2012:
Aniversarea a şapte ani de la publicarea primului număr al Ziarului Lumina este un prilej de a aduce mulţumire lui Dumnezeu şi de a ne ...
Cotidianul Patriarhiei Române, 'Ziarul Lumina', împlineşte la 7 februarie 2012 şapte ani de apariţie neîntreruptă. Primul cotidian creştin din România şi singurul ortodox din lume, la ora actuală, a apărut la 7 februarie 2005, în ziua în care, vrednicul de ...
În Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală s-au desfăşurat sâmbătă, 4 februarie, lucrările Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul lucrărilor a fost analizată şi evaluată activitatea eparhiei din anul 2011.
Membrii Adunării ...
În prima duminică a perioadei Triodului, Biserica a rememorat în cadrul Sfintei Liturghii Pilda Vameşului şi a fariseului, rostită de Mântuitorul Hristos. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul 'Sfântul Grigorie Luminătorul' ...
Aniversări
8 februarie 1873 profesorul de teologie SUCIU IUSTIN s-a născut în Şiştarovăţ
7 februarie 1915 S-a născut în Tocileni, jud. Botoşani, Patriarhul Teoctist Arăpaşu
6 februarie 1835 S-a născut la Iaşi episcopul şi istoricul Enăceanu Ghenadie
Comemorări
9 februarie 1950 Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul a trecut la cele veşnice la Roman
7 februarie 1902 A trecut la cele veşnice, în Sibiu, Cristea Nicolae, preot, ziarist, militant pentru drepturile românilor
6 februarie 1945 A trecut la cele veşnice în Bucureşti profesorul de teologie Popescu-Prahova Nicolae