Programe de Master şi Doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti
Programe de Master şi Doctorat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti
Absolvenţii de facultate sunt aşteptaţi zilele acestea să se înscrie la unul dintre cele opt programe de master ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti. Înscrierile se pot face, la secretariatul Facultăţii, până pe 11 septembrie.

Mai multe informaţii cu privire la înscrieri a oferit pentru TRINITAS TV, părintele prof. dr. Ştefan Buchiu, decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti: „Avem 150 de locuri la buget şi 150 de locuri cu taxă pentru cele opt programe masterale. Faţă de anul trecut avem două programe noi la Master. Primul este 'Teologia Socială a Bisericii' care, fiind destinat absolvenţilor de la specializarea Teologie Asistenţă Socială şi care vor putea astfel să îşi aprofundeze şi să îşi finalizeze studiile. Cel de-al doilea program este 'Comunicare şi comuniune în spaţiul ortodox' destinat viitorul jurnalişti bisericeşti. Cele două probe prevăzute se vor desfășura pe 15 septembrie și 17 septembrie, iar după 20 septembrie vor fi afișate rezultatele”.

Tot în această perioadă au loc în cadrul instituţiei şi înscrierile la şcoala doctorală. Mai multe detalii despre actele necesare înscrierii, despre examene şi despre programele de master şi de doctorat ale Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti puteţi afla de la secretariatul instituţiei, dar şi de pe site-ul www.ftoub.ro
Numărul total de ştiri postate: 26,966
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Sfinţirea centrului de zi pentru copii Sfânta Muceniţă Sofia din Bucureşti
În Arhiepiscopia Bucureştilor va fi sfinţit sâmbătă, 11 februarie 2012, un nou centru de zi pentru copii. Centrul Sfânta Muceniţă Sofia va funcţiona în sediul Aşezământului Social Filantropic al parohiei Scaune din Protoieria III Capitală. Slujba de sfinţire va ...
Întâlnirea Religia, rolul şi importanţa în echilibrul social la Palatul Patriarhiei
Mai mulţi cursanţi ai Colegiului Naţional de Afaceri Interne, din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală, au participat astăzi, 8 februarie 2012, la Palatul Patriarhiei, la întâlnirea cu tema „Religia, rolul şi importanţa în echilibrul social”. Gazdă ...
Şapte ani de cotidian ortodox aniversaţi la Patriarhie
Împlinirea la 7 februarie 2012 a şapte ani de apariţie a 'Ziarului Lumina' a fost marcată în Sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei printr-un moment festiv la care a participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cu această ocazie, ...
7 ani de Lumina aniversaţi la Palatul Patriarhiei
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012, şapte ani de apariţie neîntreruptă, şapte ani de misiune ortodoxă. Momentul aniversar a fost marcat în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe ...
7 ani de Ziarul Lumina
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012 şapte ani de misiune ortodoxă, şapte ani de informare a cititorilor despre cele mai importante evenimente ale Bisericii şi Societăţii, din ţară şi din diasporă. O perioadă de timp relativ ...
ŞAPTE TREPTE DE LUMINĂ
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la a şaptea aniversare a Ziarului Lumina, marţi, 7 februarie 2012: Aniversarea a şapte ani de la publicarea primului număr al Ziarului Lumina este un prilej de a aduce mulţumire lui Dumnezeu şi de a ne ...
Ziarul Lumina - şapte ani de apariţie neîntreruptă
Cotidianul Patriarhiei Române, 'Ziarul Lumina', împlineşte la 7 februarie 2012 şapte ani de apariţie neîntreruptă. Primul cotidian creştin din România şi singurul ortodox din lume, la ora actuală, a apărut la 7 februarie 2005, în ziua în care, vrednicul de ...
Reprezentanții clericilor și mirenilor din Arhiepiscopia Bucureștilor în ședință la Reședința Patriarhală
În Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală s-au desfăşurat sâmbătă, 4 februarie, lucrările Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul lucrărilor a fost analizată şi evaluată activitatea eparhiei din anul 2011. Membrii Adunării ...