La început sărbătoarea marca aniversarea anuală a sfinţirii bisericii zidite de mama împăratului Constantin cel Mare, Elena, pe muntele Taborului, însă, în secolul al IV-lea d. Hr., aceasta începe să aibă un loc aparte în rândul marilor praznice. Tradiţia consemnează că generalizarea sărbătorii în Imperiul Bizantin a avut loc abia în secolul al VIII-lea d. Hr. Atât în Răsărit cât şi în Apus, serbarea ei începe să fie menţionată în documente din prima jumătate a secolului V, de când avem cuvântări festive în cinstea ei, de la patriarhul Proclu al Constantinopolului, patriarhul Chiril al Alexandriei şi papa Leon cel Mare. O găsim indicată şi într-un calendar liturgic local al Ierusalimului din sec. VII, iar în sinaxarele constantinopolitane şi în alte cărţi liturgice, manuscrise greceşti, apare pe la începutul secolului VIII. Sărbătoarea era generalizată în tot Răsăritul până în sec. VIII, când Sfinţii Ioan Damaschinul şi Cosma de Maiuma compun imnuri pentru slujba zilei.
La o săptămână de la vestirea patimilor, Iisus s-a retras să se reculeagă şi să se roage. El i-a luat cu Sine pe apostolii Petru, Iacob şi Ioan şi s-a suit în muntele Taborului. Aici, pe când se ruga Tatălui ceresc, 'S-a schimbat la faţă înaintea lor şi a strălucit fala Lui ca soarele, iar hainele Lui s-au făcut albe ca lumina. Şi s-au arătat lor Moise şi Ilie vorbind cu El' (Mt 17, 2-3). Copleşiţi de bucurie, cei trei apostoli ar fi dorit să rămână acolo pe veci. De aceea, Petru exclamă: 'Doamne, bine este nouă să fim aici. De voieşti să facem trei colibe: Ţie una, lui Moise una şi lui Ilie una.' Însă, pe când grăiau, iată un nor luminos i-a umbrit şi glas din nor zicând: 'Acesta este Fiul meu cel iubit în care am binevoit, pe Acela să-L ascultaţi' (Mt 17,5). Acest glas s-a mai auzit o dată la Botezul Domnului în Iordan, când Duhul Sfânt s-a coborât peste El în chip de porumbel.
Curând după aceasta, norul şi cei doi prooroci au dispărut, iar Domnul cu cei trei apostoli au rămas singuri. Pe când se coborau din munte, Mântuitorul le-a poruncit să nu spună nimănui vedenia aceasta până când Fiul Omului va învia din morţi. Sărbătoarea Schimbării la Faţă este prin excelenţă aceea a îndumnezeirii naturii noastre omeneşti şi a participării trupului nostru trecător la bunurile veşnice, care sunt mai presus de fire.
În această zi se aduc în biserici prinoase din struguri, se binecuvântează şi se împart (obicei creştin vechi, amintit în canonul 28 al Sinodului Trulan). În unele părţi (Biserica rusă) în această zi se face în biserici şi la cimitire pomenirea generală a morţilor şi mai ales a eroilor morţi pentru apărarea patriei.
Åžtiri Patriarhie
În anul 2011, în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor, au funcţionat un număr de 687 parohii, ...
Aniversări
4 februarie 1925 Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române hotărăşte înfiinţarea Patriarhiei Române
30 ianuarie 1875 S-a născut în Sohodol, jud. Alba, episcopul Stan Vasile
29 ianuarie 1903 S-a născut în Biertan, jud. Sibiu, episcopul Popovici Nicolae
Comemorări
27 ianuarie 1708 A trecut la cele veşnice mitropolitul Teodosie al Ţării Româneşti (1668-1672 şi 1679-1708)
26 ianuarie 2012 110 ani de la trecerea la cele veÅŸnice a Mitropolitului Iosif Naniescu al Moldovei




















