Şedinţe preoţeşti în trei protopopiate din Arhiepiscopia Iaşilor
Şedinţe preoţeşti în trei protopopiate din Arhiepiscopia Iaşilor
La sediul Protopopiatului Darabani a avut loc luni, 24 august 2009, întrunirea lunară a preoţilor, în cadrul căreia pr. Ciprian Hapliuc, de la parohia Comăneşti, a prezentat tema „Participarea tinerilor la activităţi bisericeşti“. S-au adus în discuţie, de asemenea, activităţile desfăşurate de preoţii parohi cu tinerii pe perioada vacanţei de vară, proiectul „Hristos împărtăşit copiilor“, precum şi alte aspecte administrative.

Ieri, 25 august 2009, a avut loc şedinţa preoţilor din Protopopiatul Paşcani. Pr. Octavian Pantelimon, de la parohia Blăgeşti, a prezentat tema „Criza spirituală şi criza economică în contextul societăţii de astăzi“, explicând preoţilor prezenţi câteva dintre particularităţile crizei economice. „S-a concluzionat că această criză morală declanşează şi criza din familie. S-a vorbit despre criza de astăzi, prin împătimirea oamenilor cu atâtea păcate grele. Am discutat, de asemenea, despre dezechilibrul moral, care duce, de cele mai multe ori, la suicid“, a spus pr. Pavel Postolachi, protoiereul Protopopiatului Paşcani. La final s-au adus în discuţie probleme administrative, s-a făcut cunoscut modul de distribuire a Fondului „Păstorul cel Bun“ şi s-a recomandat preoţilor să binecuvinteze începutul de an şcolar.

La sediul Protopopiatului Săveni a avut loc ieri şedinţa lunară cu preoţii. Tema conferinţei s-a intitulat „Valoarea vieţii liturgice în societatea de astăzi“ şi a fost prezentată de pr. Dumitraş Cristian de la parohia Miron Costin - Vlăsăneşti. În cadrul întrunirii s-au prezentat diferite informări de la Patriarhia Română şi de la Centrul Eparhial Iaşi. „S-a făcut o informare cu privire la salarizarea preoţilor debutanţi, care pot opta între un salariu minim sau maxim. De asemenea, s-a vorbit despre examenul de capacitate preoţească, care va avea loc anul acesta între 17-18 septembrie 2009, dar şi despre alte probleme administrative“, a declarat pr. Constantin Macuc, protopop al Protopopiatului Săveni.

Sursa: ziarullumina.ro
Numărul total de ştiri postate: 30,045
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Rugăciune şi lucrare pentru unitatea Bisericii
Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a VII-a după Sfintele Paşti (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) Ioan 17, 1-13

'În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! ...

Ziua Eroilor în Patriarhia Română
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ploiești va fi sfințită de Patriarhul României
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci). Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Hram la Biserica Domniţa Bălaşa
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului. În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Sărbătoarea Înălţării Domnului la Catedrala Patriarhală
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român. La Catedrala Patriarhală ...
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – ZIUA EROILOR, SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ A POPORULUI ROMÂN
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Sărbătoarea Înălțarea Domnului
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţi ai Colegiului Naţional de Apărare la Palatul Patriarhiei
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare. ...