Sesiune de informare pentru persoanele cu dizabilităţi, la Centrul „Sfânta Ecaterina” din Craiova
Sesiune de informare pentru persoanele cu dizabilităţi, la Centrul „Sfânta Ecaterina” din Craiova
Săptămâna aceasta, la Centrul „Sfânta Ecaterina” din Craiova se desfăşoară cea de-a patra sesiune de informare pentru persoanele cu disabilităţi, în scopul încadrării în muncă a acestor persoane. În cele trei sesiuni de informare desfăşurate până acum un număr de 80 de persoane cu dizabilităţi au fost instruite pentru a se prezenta la un interviu în vederea angajării, respectiv au fost învăţate să redacteze un C.V. şi o scrisoare de intenţie, să aibă un comportament adecvat în cazul unui interviu cu un posibil angajator.

Centrul „Sfânta Ecaterina“ din Craiova este rezultatul unui program ce a luat naştere la iniţiativa Mitropoliei Olteniei, prin Asociaţia “Vasiliada”. Acest Centru este destinat informării şi consilierii persoanelor cu dizabilităţi şi reintegrării acestora în viaţa socială. Specialiştii centrului oferă beneficiarilor informaţii privind piaţa muncii, organizând sesiuni de instruire în vederea orientării spre un loc de muncă compatibil cu posibilităţile fiecăruia. Toate acţiunile au ca principal ţel încurajarea şi conştientizarea acestor persoane asupra forţelor proprii, asupra capacităţii lor ca persoane eficiente, şi nu deficiente.

Sursa: m-ol.ro
Numărul total de ştiri postate: 30,045
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Rugăciune şi lucrare pentru unitatea Bisericii
Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a VII-a după Sfintele Paşti (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) Ioan 17, 1-13

'În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! ...

Ziua Eroilor în Patriarhia Română
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ploiești va fi sfințită de Patriarhul României
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci). Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Hram la Biserica Domniţa Bălaşa
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului. În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Sărbătoarea Înălţării Domnului la Catedrala Patriarhală
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român. La Catedrala Patriarhală ...
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – ZIUA EROILOR, SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ A POPORULUI ROMÂN
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Sărbătoarea Înălțarea Domnului
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţi ai Colegiului Naţional de Apărare la Palatul Patriarhiei
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare. ...