Sfânta Cuvioasă Parascheva
În fiecare an, la 14 octombrie, Biserica Ortodoxă o prăznuieşte pe Sfânta Cuvioasă Parascheva. Cunoscută în popor şi sub numele de 'Sfânta Vineri' sau 'Vinerea Mare', Cuvioasa Parascheva a trăit în prima jumătate a veacului al XI-lea. S-a născut în Epivata, o localitate aflată pe ţărmul Mării Marmara, în apropiere de Constantinopol, pe atunci capitala Imperiului Bizantin.
După ce a vizitat Ierusalimul, Sfânta Cuvioasă Parascheva a intrat într-o mănăstire de călugariţe, în pustiul Iordanului, unde s-a nevoit în post şi rugăciune.
În anul 1641, după ce Vasile Lupu, binecredinciosul domn al Moldovei, a plătit toate datoriile Patriarhiei Ecumenice din Constantinopol, întâistătătorul ei de atunci, Patriarhul Partenie I, a hotărât să-i ofere, drept recunoştinţă, moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât în şedinta din 28 februarie 1950 canonizarea unor sfinţi români, precum şi generalizarea cultului unor sfinţi ale caror moalte se găsesc în ţara noastră. Prima slujbă închinată Sfintei Cuvioase Parascheva a avut loc în Catedrala Mitropolitană din Iaşi, la 14 octombrie 1955, în prezenţa a numeroşi ierarhi români, precum şi a unor reprezentanţi ai Bisericilor Ortodoxe Rusă şi Bulgară.
Sursa: TRINITAS TV

Numărul total de ştiri postate: 30,045
Ştiri Patriarhie
Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a VII-a după Sfintele Paşti (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) Ioan 17, 1-13
'În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! ...
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci).
Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului.
În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român.
La Catedrala Patriarhală ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare.
...