Când auzim rostindu-se numele de Sfânta Parascheva, mintea noastră se gândeşte imediat la ocrotitoarea Moldovei, cuvioasa care a trăit în veacul al XI-lea şi care de patru veacuri îşi are moaştele în Iaşi. Însă, dacă privim cu atenţie în calendarul bisericesc, vom observa că pe 26 iulie o pomenim pe Sfânta Muceniţă Paraschevi din Roma. Vedem, aşadar, că această sfântă nu este una şi aceeaşi persoană cu sfânta pe care o prăznuim cu atâta dragoste şi evlavie la 14 octombrie.

După cum veţi remarca, între apelativele date sfintei pomenite de Biserică la 26 iulie apare unul pe care nu-l întâlnim la 14 octombrie, şi anume acela de muceniţă, ceea ce ne ridică un firesc semn de întrebare. Dacă vom merge mai departe cu cercetarea noastră şi răsfoim Vieţile Sfinţilor pe luna iulie, vom observa că este vorba despre o altă persoană sfântă care a trăit în secolul al II-lea şi a suferit moarte martirică în timpul domniei împăratului Antonin Piosul (138-161), în anul 140, şi că Sfânta Cuvioasă Parascheva trăitoare în secolul al XI-lea şi prăznuită de noi la 14 octombrie este, de fapt, Parascheva cea Nouă, fiind vrednica purtătoare a acestui sfânt nume de Parascheva.

Sfânta Muceniţă Paraschevi s-a născut într-un sat în apropierea Romei din părinţi creştini, Agaton şi Ponţia. După cum aflăm din viaţa sfintei muceniţe, părinţii ei nu aveau copii şi se rugau cu stăruinţă şi neîncetat lui Dumnezeu ca să le dea şi lor un copil. Şi, ascultându-le rugăciunea, Bunul Dumnezeu le-a dăruit lor o fiică, născută în ziua a şasea a săptămânii (vineri), pe care au numit-o Paraschevi, fiindcă ziua a şasea, la greci, se numeşte 'paraschevi'. După cum putem observa, naşterea sfintei ne duce cu gândul la naşterea Sfintei Fecioare Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, la rugăciunea fierbinte a părinţilor Maicii Domnului, Ioachim şi Ana, pentru a avea un copil. Acest episod biblic s-a constituit într-un exemplu pentru Agaton şi Ponţia, părinţii Sfintei Muceniţe Paraschevi, ceea ce ne arată puternica lor credinţă şi statornicia lor în dragostea faţă de Domnul nostru Iisus Hristos şi a urmării Cuvântului şi faptelor Sale cuprinse în Sfânta Scriptură a Noului Testament.

Încă din fragedă pruncie a fost crescută în frica de Dumnezeu şi păzirea învăţăturii Sale primite de la Domnul nostru Iisus Hristos. După moartea părinţilor ei, împarte toată averea moştenită săracilor. Sfânta Muceniţă Paraschevi îmbrăţişează o viaţă la fel ca a monahilor de mai târziu şi pleacă să propovăduiască învăţătura de credinţă creştină, convertind pe mulţi păgâni la creştinism.

Cum în acele vremuri creştinii erau persecutaţi de împăraţii romani şi, cu toate că ne aflăm în timpul domniei unui împărat mai îngăduitor cum era Antonin Piosul, totuşi, în timpul domniei sale şi-au găsit sfârşitul martiric mai mulţi creştini, dintre care amintim pe Sfântul Policarp, Episcopul Smirnei, care a suferit moarte martirică în anul 155. În general, aceste martirii se datorau fie unor guvernatori de provincii, fie ca urmare a unor calamităţi puse pe seama creştinilor sau a campaniei anticreştine a anumitor scriitori greci şi romani.

Pătimirea muceniţei de la Roma

Sfânta Muceniţă Paraschevi a fost denunţată împăratului cu acuza că 'propovăduieşte pe Iisus, fiul Mariei, pe Care părinţii noştri L-au pironit pe cruce'. Sfânta a fost dusă înaintea împăratului, care a fost mirat de frumuseţea şi înţelepciunea ei. Împăratul i-a propus în schimbul lepădării de Hristos mai multe bunuri, dar sfânta a rămas tare în credinţă, refuzând toate ofertele imperiale. Antonin Piosul, văzând că sfânta refuză toate ofertele sale, a poruncit ca pe capul ei să fie pus un coif de fier, înroşit în foc, însă mărturisitoarea a rămas nevătămată. De aceea, pentru această minune, mulţi au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. După acest episod, fiind eliberată, sfânta şi-a continuat misiunea de propovăduire a Domnului Iisus Hristos în alte oraşe şi sate din Imperiul Roman.

Un înger a fost de faţă

După cum aflăm din martiriul ei, sfânta a ajuns într-un oraş în care era guvernator un anume Tarasie. Acesta a întrebat-o despre credinţa ei în Hristos şi, văzând dragostea şi credinţa ei statornică, a hotărât să o supună la noi chinuri spre a se lepăda de credinţa ei creştină. Astfel, sfânta a fost aruncată într-un cazan de aramă plin cu untdelemn, smoală şi plumb, toate acestea fiind înfierbântate de focul aprins sub cazan. Dar, prin venirea în faţă a unui înger al Domnului, s-a stins focul şi Sfânta a rămas nevătămată. Văzând minunile săvârşite de Domnul pentru Sfânta Muceniţă Parascheva, guvernatorul Tarasie a poruncit să-i fie tăiat capul şi astfel şi-a aflat cunună îngerească întru împărăţia cerurilor. Pentru noi cei de astăzi, când vedem atâta credinţă şi spirit de sacrificiu, poate ni se pare imposibil de perceput, însă trebuie să fim conştienţi că 'Actele martirice' prezintă doar în parte supliciul la care au fost supuşi creştinii timp de trei secole în Imperiul Roman, de fapt ceea ce s-a păstrat de către comunitatea respectivă.

De aceea, pentru noi, modelul creştin suprem de credinţă şi dragoste faţă de Domnul nostru Iisus Hristos pe care ni-l oferă Sfânta Muceniţă Paraschevi prin moartea ei martirică este acela că, indiferent de timpul şi spaţiul în care trăim, adevăratul creştin trebuie să fie un iubitor de Dumnezeu până la a-şi da viaţa pentru credinţa în Dumnezeul Cel adevărat şi unic.

Moaşte în Bucureşti

Fie ca rugile noastre să găsească în Sfânta Muceniţă Paraschevi o mijlocitoare de lângă tronul Tatălui Ceresc, Care să ne împărtăşească şi pe noi în ziua sfârşitului nostru pământesc de bucuria petrecerii cu sfinţii întru Împărăţia Sa cea cerească!

Românii se pot închina la părticele din moaştele Sfintei Paraschevi în biserica Mănăstirii Antim şi în Biserica Sfântul Vasile cel Mare de pe Calea Victoriei din Bucureşti (Articol realizat de Pr. Ciprian Apetrei şi publicat în „Ziarul Lumina” din data de 26 iulie 2010).