Sfântul Cuvios Antonie de la Iezerul - Vâlcea şi Sfântul Ierarh Amfilohie de Iconiu, apărătorul cinstirii Sfintei Treimi
Cuviosul Antonie s-a născut într-un sat din judeţul Vâlcea. A fost tuns călugăr la Iezerul - Vâlcea, un schit retras, primind numele Antonie. Prin anul 1690 s-a retras în Muntele Iezerul, unde a construit un paraclis, timp de trei ani, lângă o mică peşteră, informează „Ziarul Lumina“. Pentru viaţa sa curată, cuviosul a primit de la Dumnezeu darul mai-înainte-vederii şi al vindecării. În scurt timp, numele lui a ajuns vestit chiar şi dincolo de Carpaţi, în Transilvania. După 28 ani de aspră nevoinţă, Cuviosul Antonie a răposat, înainte de anul 1714, şi a fost înmormântat de egumenul Schitului Iezerul, împreună cu obştea mănăstirii, lângă uşa paraclisului săpat de el. Se păstrează chilia cuviosului, cunoscută sub numele de „Peştera Sfântului Antonie“, dar şi micul paraclis săpat în piatră.
Sfântul Ierarh Amfilohie de Iconiu a fost un străjer şi priveghetor al dogmelor vieţii veşnice, adică al teologiei Sfintei Treimi şi a Întrupării din Fecioară a Fiului lui Dumnezeu. Iar măreţia infinită a Treimii şi veşnicia Fiului lui Dumnezeu le-a propovăduit împotriva robilor raţiunii, arienii, cei care mutilau învăţătura dumnezeiască la hotarele minţii lor limitate. Şi, îndrăznind, a intrat la împărat salutându-l şi cinstindu-l ca pe un stăpânitor, iar pe fiul acestuia salutându-l în batjocură. Şi mâniindu-se împăratul Teodosie, sfântul i-a arătat că şi Tatăl Cel veşnic se mâhneşte şi se mânie atunci când Fiul Lui Cel Preaiubit este batjocorit de doctrina arienilor. Şi prin aceasta a arătat logica şi firescul dumnezeiesc al iubirii care nu înjoseşte, ci înalţă.
Tot astăzi, Biserica face pomenirea Sfântului Grigorie, episcopul Bisericii din Acraganta; a Sfântului Cuvios Sisinie Mărturisitorul; a Sfântului Ishirion, episcopul, şi a Sfântului Elen, episcopul Tarsului.
Mâine, Biserica face pomenirea Sfântului Mucenic Clement, episcopul Romei.

Numărul total de ştiri postate: 26,946
Ştiri Patriarhie
Mai mulţi cursanţi ai Colegiului Naţional de Afaceri Interne, din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală, au participat astăzi, 8 februarie 2012, la Palatul Patriarhiei, la întâlnirea cu tema „Religia, rolul şi importanţa în echilibrul social”. Gazdă ...
Împlinirea la 7 februarie 2012 a şapte ani de apariţie a 'Ziarului Lumina' a fost marcată în Sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei printr-un moment festiv la care a participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cu această ocazie, ...
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012, şapte ani de apariţie neîntreruptă, şapte ani de misiune ortodoxă. Momentul aniversar a fost marcat în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe ...
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012 şapte ani de misiune ortodoxă, şapte ani de informare a cititorilor despre cele mai importante evenimente ale Bisericii şi Societăţii, din ţară şi din diasporă. O perioadă de timp relativ ...
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la a şaptea aniversare a Ziarului Lumina, marţi, 7 februarie 2012:
Aniversarea a şapte ani de la publicarea primului număr al Ziarului Lumina este un prilej de a aduce mulţumire lui Dumnezeu şi de a ne ...
Cotidianul Patriarhiei Române, 'Ziarul Lumina', împlineşte la 7 februarie 2012 şapte ani de apariţie neîntreruptă. Primul cotidian creştin din România şi singurul ortodox din lume, la ora actuală, a apărut la 7 februarie 2005, în ziua în care, vrednicul de ...
În Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală s-au desfăşurat sâmbătă, 4 februarie, lucrările Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul lucrărilor a fost analizată şi evaluată activitatea eparhiei din anul 2011.
Membrii Adunării ...
În prima duminică a perioadei Triodului, Biserica a rememorat în cadrul Sfintei Liturghii Pilda Vameşului şi a fariseului, rostită de Mântuitorul Hristos. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învăţătură în Paraclisul 'Sfântul Grigorie Luminătorul' ...
Aniversări
8 februarie 1873 profesorul de teologie SUCIU IUSTIN s-a născut în Şiştarovăţ
7 februarie 1915 S-a născut în Tocileni, jud. Botoşani, Patriarhul Teoctist Arăpaşu
6 februarie 1835 S-a născut la Iaşi episcopul şi istoricul Enăceanu Ghenadie
Comemorări
9 februarie 1950 Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul a trecut la cele veşnice la Roman
7 februarie 1902 A trecut la cele veşnice, în Sibiu, Cristea Nicolae, preot, ziarist, militant pentru drepturile românilor
6 februarie 1945 A trecut la cele veşnice în Bucureşti profesorul de teologie Popescu-Prahova Nicolae