Credincioşii prezenţi s-au putut închina cu acest prilej şi la un fragment din moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur.
„Această sfântă sărbătoare arată prezenţa vie a Sfântului Ioan Gură de Aur prin cinstitele sale moaşte care din Constantinopol s-au împărţit ca mare dar şi binecuvântare multor creştini de-a lungul timpurilor şi astfel un fragment binecuvintează şi ţinuturile Dunării de Jos încât astăzi în Centrul Eparhial, în capela în care este lui oferită ca ocrotitor ne-am rugat Domnului să ne întărim deodată mărturisirea Preasfintei Treimi şi să înţelegem mai bine viaţa spirituală şi duhovnicească prin Sfânta şi în timpul Sfintei Liturghii care este alcătuită în mare parte de însuşi Sfântul Ioan Gură de Aur”, a explicat Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos.
În cadrul Centrului pastoral, cultural şi social „Sfântul Ioan Casian” funcţionează şi o cantină socială, unde persoane defavorizate primesc zilnic hrană caldă.
Ştiri Patriarhie
Aniversări
23 februarie 1807 S-a născut în Tişăuţi, jud. Suceava, viitorul mitropolit al Moldovei Blajevici Teoctist (din botez Teodor)
23 februarie 1885 S-a născut în Dobrovăţ, jud. Iaşi, preotul profesor şi traducător Donos Nicolae
22 februarie 1901 S-a născut în satul Sueşti, jud. Vâlcea, viitorul patriarh Justinian Marina (1948-1977)
Comemorări
22 februarie 1988 A trecut la cele veşnice, în Bucureşti, preotul profesor Dumitru Fecioru
22 februarie 1970 A trecut la cele veşnice preotul Mihai Mănucă, istoric şi publicist din Iaşi
21 februarie 1969 A trecut la cele veşnice mitropolitul Vasile Lăzărescu al Banatului






















