Sfântul Teodor Stratilat cinstit în ţară
În Biserica Ortodoxă a fost prăznuit ieri, 8 februarie 2012, Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat, martirizat în sec. IV. Fragment din cinstitele sale moaşte se află la biserica Parohiei 'Sfânta Vineri' - Drumul Taberei, Protoieria I Capitală, precum şi la Catedrala arhiepiscopală din Râmnicu Vâlcea.
'Părticica din cinstitele moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Teodor au fost dăruite de Preasfinţitul Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor. De asemenea, în biserica noastră mai avem o părticică din moaştele Sfântului Pantelimon, dăruite de răposatul părinte vrednic de pomenire Constantin Mihoc, de altfel un apropiat al bisericii noastre, întrucât deseori când era în ţară, venea şi slujea la noi. Toate aceste moaşte, alături de o mantie care a înveşmântat moaştele Sfintei Parascheva de la Iaşi, dăruite de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel şi de părţi din veşmântul Sfântului Ioan Iacob Românul de la Hozeva, sunt expuse zilnic credincioşilor spre închinare', a precizat părintele paroh Nicolae Burlan, potrivit Ziarul Lumina.
Sfântul Mare Mucenic Teodor Stratilat este ocrotitorul mai multor lăcaşuri din ţară, precum şi al paraclisului bisericii Parohiei 'Sfânta Fecioară Maria' din Protoieria III Capitală, unde, ieri, după Sfânta Liturghie, s-a făcut mângâiere la săraci după venitul bisericii.

Numărul total de ştiri postate: 30,045
Ştiri Patriarhie
Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a VII-a după Sfintele Paşti (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) Ioan 17, 1-13
'În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! ...
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci).
Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului.
În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român.
La Catedrala Patriarhală ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare.
...