Sfinţire de Biserică în Cluj-Napoca
Sfinţire de Biserică va avea loc mâine, 5 septembrie, şi în Cluj-Napoca, în parohia „Naşterea Domnului” din cartierul Gheorgheni, informează Radio TRINITAS. Lăcaşul nou construit îşi aşteaptă credincioşii înzestrat cu pictură nouă, cu un frumos iconostas sculptat în lemn de stejar şi cu toate obiectele necesare cultului.
Slujba de sfinţire va fi oficiată de Preasfinţitul Irineu Bistriţeanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului care va săvârşi aici şi Sfânta Liturghie arhierească. Episcopul-vicar va înmâna cu acest prilej arhitectului noii Biserici, Marian Munteanu, „Crucea Transilvană”, cea mai înaltă distincţie conferită credincioşilor‚ „pentru sprijinul generos acordat Bisericii Ortodoxe şi Arhiepiscopiei Clujului în slujirea ei misionar-pastorală”.
Distincţii şi diplome de vrednicie vor primi şi părintele paroh Nicolae Buda şi preoţii slujitori Coriolan Dura şi Dorel Man, împreună cu toţi cei care au sprijinit, prin efortul lor, ridicarea lăcaşului.
Construcţia Bisericii „Naşterea Domnului” din a început în toamna anului 1993. Edificiul a fost realizat, în special, prin contribuţia credincioşilor, precum şi din sponsorizări şi donaţii.

Numărul total de ştiri postate: 26,966
Ştiri Patriarhie
În Arhiepiscopia Bucureştilor va fi sfinţit sâmbătă, 11 februarie 2012, un nou centru de zi pentru copii. Centrul Sfânta Muceniţă Sofia va funcţiona în sediul Aşezământului Social Filantropic al parohiei Scaune din Protoieria III Capitală. Slujba de sfinţire va ...
Mai mulţi cursanţi ai Colegiului Naţional de Afaceri Interne, din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală, au participat astăzi, 8 februarie 2012, la Palatul Patriarhiei, la întâlnirea cu tema „Religia, rolul şi importanţa în echilibrul social”. Gazdă ...
Împlinirea la 7 februarie 2012 a şapte ani de apariţie a 'Ziarului Lumina' a fost marcată în Sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei printr-un moment festiv la care a participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cu această ocazie, ...
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012, şapte ani de apariţie neîntreruptă, şapte ani de misiune ortodoxă. Momentul aniversar a fost marcat în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe ...
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012 şapte ani de misiune ortodoxă, şapte ani de informare a cititorilor despre cele mai importante evenimente ale Bisericii şi Societăţii, din ţară şi din diasporă. O perioadă de timp relativ ...
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la a şaptea aniversare a Ziarului Lumina, marţi, 7 februarie 2012:
Aniversarea a şapte ani de la publicarea primului număr al Ziarului Lumina este un prilej de a aduce mulţumire lui Dumnezeu şi de a ne ...
Cotidianul Patriarhiei Române, 'Ziarul Lumina', împlineşte la 7 februarie 2012 şapte ani de apariţie neîntreruptă. Primul cotidian creştin din România şi singurul ortodox din lume, la ora actuală, a apărut la 7 februarie 2005, în ziua în care, vrednicul de ...
În Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală s-au desfăşurat sâmbătă, 4 februarie, lucrările Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul lucrărilor a fost analizată şi evaluată activitatea eparhiei din anul 2011.
Membrii Adunării ...
Aniversări
10 februarie 1851 Episcopul Sofronie Miclescu este ales Mitropolit al Moldovei
8 februarie 1873 profesorul de teologie SUCIU IUSTIN s-a născut în Şiştarovăţ
7 februarie 1915 S-a născut în Tocileni, jud. Botoşani, Patriarhul Teoctist Arăpaşu
Comemorări
9 februarie 1950 Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul a trecut la cele veşnice la Roman
7 februarie 1902 A trecut la cele veşnice, în Sibiu, Cristea Nicolae, preot, ziarist, militant pentru drepturile românilor