Simpozion Internaţional de Bizantinologie la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi
Simpozion Internaţional de Bizantinologie la Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi
La Universitatea de Arte „George Enescu“ din Iaşi a avut loc ieri, 27 noiembrie a.c., Simpozionul Internaţional de Bizantinologie, organizat în cadrul Grantului CNCSIS (Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice din Învăţământul Superior), cu temele „Cercetarea Ştiinţifică în artele bizantine“ şi „Rolul misionar al artelor bizantine în actualitate“.
Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Teofan a vizitat expoziţia de artă şi restaurare, de la parterul universităţii, după care a mers în capela cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de mir“ şi „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă“, pentru a semna sfântul antimis. La finalul acestui moment, pr. Florin Bucescu, profesor de muzică în cadrul Universităţii de Arte „George Enescu“, a adresat un cuvânt de bun venit Întâistătătorului Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, afirmând că „vizita Înaltpreasfinţiei Voastre la Universitatea de Arte «George Enescu» din Iaşi evidenţiază dorinţa de a cunoaşte cum învaţă şi se roagă împreună profesorii şi studenţii îndrăgostiţi de frumosul artistic“.
Înaltpreasfinţitul Teofan şi-a manifestat bucuria de a fi în capela Universităţii şi a nădăjduit că duhul creştin îi va inspira pe profesori şi studenţi spre frumuseţea către Dumnezeu: „De obicei, atunci când intrăm într-o instituţie bisericească, suntem întâmpinaţi de icoane, cântări bisericeşti, preoţi în veşminte şi creştini evlavioşi. Şi sufletul nostru se bucură. Intrând în această instituţie, eram pregătit să păşesc într-un aşezământ eminamente laic. Venind aici, sus, pătrunzând în spaţiul acesta bizantin, mi-am dat seama că am pătruns într-un spaţiu care are o anumită nuanţă de inedit în societatea românească. Dacă ne referim puţin la întâlnirea dedicată lumii bizantine astăzi, ne dăm seama că, într-o formă specifică, Bizanţul se prelungeşte puţin în această instituţie, unde sunt preocupări eminamente laice, unde prezenţa elementelor bisericeşti, în diferitele sale ipostasuri, se simte acasă“. Prof. univ. dr. Viorel Munteanu, rectorul Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi, a ţinut, la rândul său, să mulţumească Înaltpreasfinţitului Teofan pentru că a venit în capela universităţii pe care o conduce şi, implicit, la simpozionul dedicat artei bizantine: „După 1990, noi am ţinut o legătură strânsă cu Biserica, drept dovadă fiind această capelă zugrăvită de pictorul Dimitrie Gavrilean, cu două generaţii de studenţi. Noi am avut legături speciale cu Biserica la manifestările noastre şi astăzi am continuat cu acest simpozion care a fost organizat în colaborare cu Mitropolia Moldovei şi Bucovinei şi cu cei din alte instituţii care slujesc cultura religioasă“, a subliniat prof. univ. dr. Viorel Munteanu. Înaltpreasfinţitul Teofan a primit din partea rectorului Universităţii de Arte „George Enescu“ o icoană cu „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe“, medalia jubiliară „145 de ani de la înfiinţarea învăţământului artistic în Iaşi“ şi o diplomă de onoare.
Simpozionul Internaţional de Bizantinologie a început prin cuvântul prof. univ. dr. Viorel Munteanu, rectorul Universităţii de Arte „George Enescu“ din Iaşi, adresat invitaţilor din Grecia, Ucraina, Republica Moldova şi, nu în ultimul rând, din România: „Suntem într-un moment de întâlnire a artei cu sacrul, a laicului cu religiosul. Cu alte cuvinte, suntem la întâlnirea culorii şi versului cu sunetul, a culorii meditaţiei şi sunetului înălţate într-un act artistic, cât şi într-unul religios, dimensiuni ce ne fac să ne gândim la artist ca la un om ce intră în atelier ca într-un spaţiu spiritualizat. Atât expoziţia, cât şi muzica bizantină, îmbinate în actul artistic şi cel religios, ne oferă un prilej în care se confirmă încă o dată una dintre tezele filosofice ale Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, care ne spune că „o cultură fără credinţă nu se mai poate înălţa către cer“. La Conservatorul ieşean, muzica religioasă bizantină a fost predată, timp de aproape un secol, datorită iniţiativei unor muzicieni generoşi, precum Petru Stupcanu sau Grigore Panţiru, accentul căzând pe învăţarea muzicii vocale armonică. Acest simpozion este deschis unei abordări multivalente a diverselor aspecte specifice domeniului muzicologiei bizantine, încurajând pe foştii abolvenţi de la specializarea „Muzica religioasă“, în prezent profesori, ca şi pe studenţi, masteranzi sau doctoranzi.
Înaltpreasfinţitul Teofan a vorbit în cuvântul său despre modul în care cultura, muzica şi spiritualitatea bizantină au reuşit să rămână până în zilele noastre, chiar dacă Imperiul Bizantin nu mai există: „Bizanţul nu a dispărut şi nu putea să dispară“, spunea Nicolae Iorga. „Dovada acestei realităţi este dată, la peste 600 de ani de la căderea Constantinopolului, de preocuparea încă vie faţă de lumea fascinantă şi contradictorie a Bizanţului. Într-un mod vădit conştient la unii, dar nu mai puţin real la alţii, bizantinii erau consecvenţi în demersul lor de a încerca să instaureze pe pământ un model de civilizaţie, ca pregustare aici şi acum a împărăţiei cerurilor ce urma să fie. Ei au îndrăznit să spere într-o manifestare pe pământ a împărăţiei lui Dumnezeu, arătată nu numai în Liturghie, dar şi în realitatea economică, socială, culturală, ecleziastică sau juridică. Totul se dorea a fi inspirat din preceptele Evangheliei, a fi călăuzit de gândirea Sfinţilor Părinţi, a fi însufleţit de idealuri ascetice, având o orientare eshatologică“, a arătat Înaltpreasfinţia Sa.
„Bizanţul avea drept constituţie Sfânta Scriptură, drept capitală spirituală Ierusalimul, ca parlament Sinoadele Ecumenice, ca flamură fiind crucea. Aşa se explică prezenţa lui Dumnezeu în mai toate ramurile vieţii unui bizantin“, a mai explicat Înaltpreasfinţitul Teofan, afirmând despre cultura bizantină şi Ortodoxie „că sunt două realităţi identice. Odată ce elementele culturale diverse sunt absolvite de teologia bizantină creştină, acestea devin universale. În acest context se poate înţelege de ce Ortodoxia a rămas o realitate prezentă în sufletul maselor, de ce credinţa mărturisită în Biserica Ortodoxă este o credinţă a poporului şi nu poate fi dislocată din inima acestuia. Acest fapt a ajutat Biserica Ortodoxă să supravieţuiască în vremuri tulburi. Bizanţul are încă mult de spus românului de azi sau de mâine. Bisericile noastre, credinţa noastră, cântul nostru bisericesc sunt datorate în mare parte Bizanţului şi crezului său“.

( Sursa: Ziarul Lumina Nr. 278/ 28 noiembrie 2008)
Numărul total de ştiri postate: 30,045
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Biserica Adormirea Maicii Domnului din Ploiești va fi sfințită de Patriarhul României
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci). Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Ziua Eroilor în Patriarhia Română
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va sfinţi biserica Învierea lui Lazăr şi Sf. Ioan Evanghelistul, de la Mănăstirea Ghighiu
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova. Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Hram la Biserica Domniţa Bălaşa
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului. În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Sărbătoarea Înălţării Domnului la Catedrala Patriarhală
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român. La Catedrala Patriarhală ...
ÎNĂLŢAREA DOMNULUI – ZIUA EROILOR, SĂRBĂTOARE NAŢIONALĂ A POPORULUI ROMÂN
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
Programul slujirii ierarhilor Bisericii Ortodoxe Române la Sărbătoarea Înălțarea Domnului
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS: Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...
Cursanţi ai Colegiului Naţional de Apărare la Palatul Patriarhiei
Cursanţii Colegiului Naţional de Apărare au fost primiţi, astăzi, 23 mai 2012, la Palatul Patriarhiei de către Preasfinţitul Părinte Episcop-vicar patriarhal Ciprian Câmpineanul, delegatul Preafericitul Părinte Patriarh Daniel. Vizita a fost efectuată cu prilejul încheierii cursurilor superioare. ...