Cea mai mare biserică din Craiova, biserica paraclis Mitropolitan „Maica Domnului -Dudu” se află sub ocrotirea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu. Ieri, de praznicul Intrării în Biserică a Maicii Domnului, credincioşii din această parohie au avut bucuria să participe la slujba arhierească, informează TRINITAS TV. Sfânta Liturghie a fost oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, împreună cu un sobor de preoţi şi diaconi.
Numită şi „Madona Dudu” sau „Biserica de la Dud”, lăcaşul îşi trage acest nume de la o frumoasă legendă locală. Aceasta spune că un negustor ar fi găsit în desişul unui dud bătrân, crescut pe locul actual al bisericii, o icoană a Maicii Domnului gravată pe lemn. Nu trebuie însă uitat că de-a lungul celor aproape 400 de ani de existenţă, din fondurile acestei biserici au fost construite şi întreţinute mai multe şcoli şi s-au acordat burse pentru cei cu posibilităţi materiale reduse. Printre bursieri s-au numărat şi personalităţi precum Nicolae Titulescu şi Constantin Brâncuşi.
|