Slujbă de pomenire pentru părintele Constantin Mihoc la Biserica „Buna Vestire” din comuna Şcheia de lângă judeţul Suceava
Slujbă de pomenire pentru părintele Constantin Mihoc la Biserica „Buna Vestire” din comuna Şcheia de lângă judeţul Suceava
În localitatea Sfântul Ilie de lângă Suceava va avea loc astăzi slujba de pomenire pentru vrednicul de amintire preot Constantin Mihoc. Fostul paroh la Biserica „Sfinţii Arhangheli' din Berlin a plecat la Domnul în seara zilei de 4 august 2009, informează 'Ziarul Lumina'.

„A fost unul dintre cei mai buni preoţi ai Mitropoliei noastre Ortodoxe Române a Germaniei, Europei Centrale şi de Nord”, aşa a început Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, Arhiepiscopul Ortodox Român al Germaniei, Austriei şi Luxemburgului şi Mitropolitul Ortodox Român al Germaniei, Europei Centrale şi de Nord, să vorbească despre vrednicul de pomenire preot Constantin Mihoc, care a fost chemat de Dumnezeu la ceruri în ajunul sărbătorii Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ. Părintele Constantin Mihoc a pus mult suflet pentru parohia pe care a păstorit-o din Germania, dorind mai întâi să zidească biserica în sufletele credincioşilor şi apoi să demareze lucrările pentru un sfânt lăcaş din zid. „S-a jertfit tot timpul cât a stat la Berlin, timp de zece ani, neglijându-şi uneori familia pentru a-i putea aduna pe credincioşi. A cununat mai multe perechi de tineri, el însuşi fiind naş la 15 familii. Părintele Constantin a constituit o parohie foarte vie, unită în jurul său. Datorită acestei realităţi a putut trece la construirea unei biserici pentru această parohie. Dumnezeu l-a chemat la Sine, fiind pentru parohia pe care a păstorit-o şi pentru biserica ce se va zidi o jertfă vie. Eu, care l-am cunoscut atât de bine, l-am spovedit adeseori, l-am vizitat şi am slujit împreună, ştiu câtă evlavie avea pentru Sfânta Liturghie, slujind în fiecare zi la o capelă pe care el însuşi a amenajat-o”, a spus Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim, care a mai vorbit şi despre rugăciunea cu care părintele Constantin Mihoc se hrănea zi de zi.

Biserica „Sfinţii Arhangheli” prinde contur

„Părintele Constantin Mihoc se ruga în fiecare dimineaţă şi seară atât acasă, cât şi la biserică. Eu îl socotesc ca fiind un martir, un mucenic al parohiei pe care a păstorit-o, al Mitropoliei noastre, al familiei Mihoc. Îl pomenesc în rugăciunile mele la fiecare Sfântă Liturghie şi chiar mă rog lui Dumnezeu ca, prin rugăciunile părintelui Constantin, să ne ajute în lucrarea pe care o avem de săvârşit acolo. După ce a trecut la cele veşnice, programul de rugăciune al parohiei Berlin a fost respectat întru totul, aşa cum părintele îl avea programat dinainte. Nu a lipsit nici o Sfântă Liturghie după trecerea la cele veşnice a părintelui. Aşa a rânduit Dumnezeu. Chiar la câteva luni după ce pr. Constantin Mihoc a plecat la Domnul, am numit acolo ca preot slujitor pe prietenul cel mai apropiat al pr. Mihoc, ierom. Clement Lodroman, care a fost transferat de la parohia din Leipzig. Cei doi erau foarte apropiaţi sufleteşte. Ierom. Clement continuă lucrarea în duhul părintelui Constantin”, a mai adăugat Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim. În urmă cu câteva săptămâni a fost săpată groapa unde va fi construită Biserica 'Sfinţii Arhangheli', iar până în toamnă se intenţionează ca demisolul să fie acoperit.

Slujba de Parastas a părintelui Constantin Mihoc va avea loc astăzi la Biserica „Buna Vestire” din localitatea Sfântul Ilie, comuna Şcheia de lângă Suceava şi va fi oficiată de Înaltpreasfinţitul Părinte Serafim şi de Înaltpreasfinţitul Părinte Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor.

Numărul total de ştiri postate: 26,823
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Continuitate şi accente noi în activitatea Arhiepiscopiei Bucureştilor
La deschiderea şedinţei Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, care are loc astăzi, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel rosteşte următorul cuvânt de evaluare a activităţilor din anul 2011:

În anul 2011, în cadrul Arhiepiscopiei Bucureştilor, au funcţionat un număr de 687 parohii, ...

Te Deum la Catedrala Patriarhală
La Catedrala Patriarhală, în această dimineață, începând cu orele 8:30, s-a oficiat slujba Te Deumului de către Preasfințitul Părinte Varsanufie Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, în prezența membrilor Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei ...
Delegaţie de monitorizare a proiectelor sociale în vizită la Patriarhia Română
În Sala Conventus a Palatului Patriarhiei a avut loc ieri, 3 februarie 2012, o nouă întâlnire de planificare şi coordonare în cadrul proiectului european 'FORTE - Formare trainică pentru parteneriat social'. Întâlnirea, la care au participat toţi membrii echipelor din ...
AJUTOR PENTRU CEI AFECTAŢI DE ZĂPADĂ ŞI GER
În această perioadă cu vreme deosebit de rece în majoritatea regiunilor ţării, Patriarhia Română îndeamnă clerul şi credincioşii din parohii şi mănăstiri ca împreună cu birourile de asistenţă socială de la eparhii şi cu autorităţile locale să ajute persoanele fără ...
Şedinţa anuală a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor
Biroul de Presă al Arhiepiscopiei Bucureştilor, ne informează: Sâmbătă, 4 februarie 2012, în Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, se vor desfăşura lucrările şedinţei anuale a Adunării eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor. Activitatea din anul ...
Dumnezeu a împlinit aşteptarea de veacuri
Biserica Ortodoxă a prăznuit ieri, 2 februarie 2012, Întâmpinarea Domnului Iisus Hristos de către Dreptul Simeon şi Proorociţa Ana, la Templul din Ierusalim, la 40 de zile de la Naştere. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de ...
Patriarhul României: Dreptul Simeon şi Proorociţa Ana exprimă bucuria pe care o au Drepţii când se întâlnesc cu Dumnezeu
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, în cuvântul de învăţătură rostit la Sărbătoarea Întâmpinării Domnului în Paraclisul Sfântul Grigorie Luminătorul din Reşedinţa Patriarhală a explicat credincioşilor prezenţi semnificaţia sărbătorii. „Acest eveniment se înscrie în tradiţia iudaică potrivit căreia la ...
ÎNDEMN LA UNITATE ŞI CORESPONSABILITATE BISERICEASCĂ
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE, ne informează: Referitor la comentariile apărute în mass-media din ultimele zile în legătură cu hotărârile Adunărilor eparhiale ale unor eparhii din Transilvania de revenire sub jurisdicţia canonică a Mitropoliei Ardealului, Patriarhia Română face următoarele precizări: Hotărârile ...