Detalii aflăm de la preşedintele Asociaţiei Universul Prieteniei, Rodica Rodean: „Am adus în mod special copii, pentru că aceştia transmit cel mai bine sentimentele şi primăvara. Am vrut să aducem această bucurie în această casă a oamenilor de bine, pentru că această Fundaţie face multe lucruri umanitare”.
La rândul său, coordonatorul Centrului de Asistenţă socială „Sfânta Mare Muceniţă Mina”, Cătălina Fadur, a declarat că acţiunea a fost bine receptată, deoarece bătrânii au nevoie hrană sufletească: „Aceste nevoie au nevoie şi de hrană sufletească care este dată atât de viaţa spirituală, cât şi de cea culturală. Beneficiarii Centrului au venit aici invitaţi şi cred că nu sunt deloc dezamăgiţi şi au fost încântaţi de programul desfăşurat de copii”.
Ştiri Patriarhie
Aniversări
12 februrie 2012 Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului împlineşte 40 de ani
10 februarie 1851 Episcopul Sofronie Miclescu este ales Mitropolit al Moldovei
7 februarie 1915 S-a născut în Tocileni, jud. Botoşani, Patriarhul Teoctist Arăpaşu
Comemorări
13 februarie 1891 A trecut la cele veşnice în Cernăuţi pictorul bisericesc Bucevschi Epaminonda
13 februarie 1994 A trecut la cele veşnice în Sibiu preotul şi istoricul Beju Ioan
12 februarie 1952 A trecut la cele veşnice în Bucureşti profesorul de teologie, canonist, Arghiropol Gheorghe





















