Un an sub egida Sfinţilor Capadocieni
Prin Hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii noastre din 29 octombrie 2008, anul pe care tocmai îl încheiem a fost închinat Sfântului Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni. Astfel, la nivelul fiecărei eparhii şi instituţii din subordine, inclusiv cele de învăţământ teologic, Anul comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni a fost marcat prin manifestări religioase, culturale, ştiinţifice, educative şi pastoral-misionare. Sub aspect religios-duhovnicesc şi pastoral-misionar, programul-cadru a fost reflectat prin numeroase acţiuni şi programe, dintre care amintim vizita frăţească în Capadocia a PF Părinte Patriarh Daniel, din perioada 27 mai-2 iunie 2009. Pe lângă binecunoscutele pelerinaje cu moaştele Sf. Vasile cel Mare şi ale altor Sfinţi Capadocieni, de la Bucureşti, Iaşi, Galaţi, în cadrul sinaxelor stareţilor şi a stareţelor aşezămintelor monahale, a conferinţelor pastoral-misionare semestriale, a întâlnirilor cu acelaşi caracter cu preoţii capelani şi cu cei misionari, cu profesorii de Religie şi cu cadrele didactice din unităţile de învăţământ teologic, desfăşurate în cele 38 de eparhii ale Bisericii Ortodoxe Române, s-au prezentat referate despre rolul şi importanţa Sfântului Vasile cel Mare şi a celorlalţi Sfinţi Capadocieni în viaţa Bisericii, precum şi despre diferite aspecte referitoare la viaţa, opera şi activitatea social-filantropică a acestora. În cele 15 facultăţi şi departamente de teologie ortodoxă şi la cele 39 de seminarii teologice ortodoxe din ţară s-au organizat simpozioane ştiinţifice naţionale şi internaţionale, de teologie dogmatică, patristică şi de spiritualitate creştină, dedicate Sfinţilor Capadocieni şi, în special, Sfântului Vasile cel Mare. Au apărut cărţi noi dedicate acestor sfinţi, printre care, la Editura „Cuvântul Vieţii“ a Mitropoliei Munteniei şi Dobrogei, volumul „Sinaxarul Sfinţilor Capadocieni“. Centrele eparhiale, în strânsă colaborare cu instituţiile de învăţământ teologic sau cu alte instituţii publice, au organizat congrese şi colocvii dedicate Sfinţilor Capadocieni la care au participat cu lucrări ştiinţifice invitaţi de prestigiu din ţară şi străinătate. În revistele eparhiale şi parohiale şi pe site-urile Patriarhiei Române au fost create spaţii proprii dedicate Anului comemorativ-omagial al Sfântului Vasile cel Mare şi al celorlalţi Sfinţi Capadocieni, prin care s-a mediatizat viaţa, opera şi activitatea social-filantropică a acestora, precum şi evenimentele închinate lor. De asemenea, în cadrul centrelor eparhiale şi parohiale, al instituţiilor de învăţământ teologic sau al altor instituţii publice, s-au organizat şi vernisat expoziţii omagiale de icoane sau de carte veche (xilogravuri) dedicate Sfinţilor Capadocieni. Sub aspect mediatic, evenimentele dedicate Sfinţilor Capadocieni s-au bucurat de o largă susţinere şi promovare în mass-media bisericească centrală şi locală, aflăm dintr-o retrospectivă publicată în ediţia de astăzi a cotidianului Ziarul Lumina.
Numărul total de ştiri postate: 26,986
Ştiri Patriarhie
La Duminica a XXXIV-a după Rusalii, membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va participa la slujba Sfintei Liturghii ce va fi ...
Preoţii din Arhiepiscopia Bucureştilor care au lăcaşuri de cult în construcţie şi consolidare au primit daruri din partea Patriarhului României. Evenimentul a avut loc la 10 februarie 2012, în sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a felicitat ...
În Arhiepiscopia Bucureştilor va fi sfinţit sâmbătă, 11 februarie 2012, un nou centru de zi pentru copii. Centrul Sfânta Muceniţă Sofia va funcţiona în sediul Aşezământului Social Filantropic al parohiei Scaune din Protoieria III Capitală. Slujba de sfinţire va ...
Mai mulţi cursanţi ai Colegiului Naţional de Afaceri Interne, din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală, au participat astăzi, 8 februarie 2012, la Palatul Patriarhiei, la întâlnirea cu tema „Religia, rolul şi importanţa în echilibrul social”. Gazdă ...
Împlinirea la 7 februarie 2012 a şapte ani de apariţie a 'Ziarului Lumina' a fost marcată în Sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei printr-un moment festiv la care a participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cu această ocazie, ...
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012, şapte ani de apariţie neîntreruptă, şapte ani de misiune ortodoxă. Momentul aniversar a fost marcat în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe ...
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012 şapte ani de misiune ortodoxă, şapte ani de informare a cititorilor despre cele mai importante evenimente ale Bisericii şi Societăţii, din ţară şi din diasporă. O perioadă de timp relativ ...
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la a şaptea aniversare a Ziarului Lumina, marţi, 7 februarie 2012:
Aniversarea a şapte ani de la publicarea primului număr al Ziarului Lumina este un prilej de a aduce mulţumire lui Dumnezeu şi de a ne ...
Aniversări
10 februarie 1851 Episcopul Sofronie Miclescu este ales Mitropolit al Moldovei
7 februarie 1915 S-a născut în Tocileni, jud. Botoşani, Patriarhul Teoctist Arăpaşu
Comemorări
9 februarie 1950 Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul a trecut la cele veşnice la Roman
7 februarie 1902 A trecut la cele veşnice, în Sibiu, Cristea Nicolae, preot, ziarist, militant pentru drepturile românilor





















