Predica Preafericitului Părinte DANIEL, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la sărbătoarea Sfântului Ierarh Antim Ivireanul, rostită în cadrul Sfintei Liturghii săvârşite la Mănăstirea Antim din Bucureşti, 27 septembrie 2008:

'Astăzi, Mânăstirea Antim îşi serbează cel de-al doilea hram, ctitorul ei fiind Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul, prăznuit în fiecare an în data de 27 septembrie. Iar anul acesta se împlinesc 300 de ani de când Sfântul Antim Ivireanul a fost ales şi înscăunat Mitropolit al Ţării Româneşti, păstorind între anii 1708-1716, când a primit cunună de martir, pentru că a iubit mult Biserica Ortodoxă şi poporul român ortodox pe care-l păstorea în timpul stăpânirii otomane.

Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul s-a născut în Iviria, Georgia de azi, în jurul anului 1650 şi a trăit în lumina jertfelniciei şi a bucuriei slujirii lui Hristos şi a Bisericii Sale. El a ctitorit, între anii 1713 - 1715, această mânăstire cu hramul “Tuturor Sfinţilor”– cunoscută acum ca Mânăstirea Antim – pe locul unei biserici mai vechi, după planurile întocmite de el însuşi. Biserica mănăstirii, împreună cu tot ansamblul mănăstiresc, este astăzi un remarcabil monument de arhitectură brâncovenească, o adevărată podoabă a Capitalei.

Sfântul Ierarh Antim Ivireanul este nu numai ctitor al acestei sfinte mânăstiri, ci şi ctitor al limbii române, considerat - alături de Coresi - cel mai mare tipograf din cultura medievală românească.

Sfântul Antim era un om învăţat, pe lângă limba sa maternă, georgiana, el cunoştea limbile greacă, turcă, arabă, slavonă şi română. Atât de bine cunoştea limba română, încât a avut o contribuţie deosebit de importantă la introducerea completă şi definitivă a limbii române în slujbele Bisericii. Deşi străin de neam, el a creat o limbă liturgică românească limpede, care este înţeleasă şi folosită până azi. În Liturghier şi Molitfelnic avem tropare şi rugăciuni pe care le rostim la sfintele slujbe în forma în care au fost ele tipărite de Sfântul Ierarh Antim Ivireanul. În predicile sale, Sfântul Antim Ivireanul citează pe lângă Sfânta Scriptură şi o mulţime de texte ale Sfinţilor Parinţi, precum şi filozofi sau poeţi din antichitate. Era, aşadar, un ierarh cărturar, un om erudit, care a contribuit mult la desăvârşirea limbii române liturgice şi a dat un impuls deosebit vieţii pastorale, culturale şi misionare din timpul său.

Înainte de a fi episcop, Sfântul Antim Ivireanul a lucrat ca tipograf cinci ani la Bucureşti, în tipografia Domnească a Ţării Româneşti, unde a tipărit 5 cărţi, apoi la Mănăstirea Snagov, unde a fost şi stareţ, a tipărit 15 cărţi. Între cărţile tipărite la Bucuresti, între anii 1690 şi 1694, au fost Acatistul şi Viaţa Sfintei Cuvioase Parascheva şi a Sfântului Grigorie Decapolitul (1692), precum şi Psaltirea în limba română (1694). Între anii 1696 şi 1701, la Snagov, între cele 15 cărţi tipărite de el se afla şi Mărturisirea de credinţă a lui Petru Movilă.

Apoi, tipografia s-a mutat din nou la Bucureşti unde, între 1701 şi 1705, Sfânul Antim Ivireanul a tipărit alte 15 cărţi. În 1705 a întrerupt activitatea tipografică la Bucuresti, fiind ales Episcop la Râmnic, însă şi acolo a continuat tipărirea cărţilor bisericeşti, de teologie, de apărare a credinţei, timp de trei ani. La Râmnic, în anul 1706, a tipărit pentru prima dată, în Ţara Românească, Liturghierul şi Molitfelnicul, în limba română după ce, în 1701, a tipărit, pentru prima dată în Ţara Românească, Noul Testament în limba română.

De la Râmnic, el a mutat tipografia la Târgovişte, unde a tipărit 18 carti, dintre care 11 în limba română, cea mai importantă fiind 'Capete de poruncă' (1714), precizând principalele îndatoriri ale preoţilor.

Ca tipograf misionar, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a tiparit 63, după unii 65 de cărţi, în limbile greacă, slavonă, română, arabă şi georgiană (vezi Pr. Prof. Dr. Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, pp. 141-161).

Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a avut o puternică conştiinţă a responsabilităţii misiunii pastorale, precum şi o putere de lucru neîntrecută în răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu şi pentru întărirea credinţei ortodoxe în vremuri grele, când majoritatea creştinilor din Răsarit se aflau sub stăpânire otomană.

Prin activitatea sa tipografică, el a sprijinit şi alte popoare ortodoxe, imprimând cărţi pentru bulgari şi sârbi, greci, arabi şi georgieni. El a tipărit primul Liturghier greco-arab din lume, în 1701, la Bucureşti. A fost prima carte tipărită cu litere mobile din lume, având caractere arabe. În anul 1706, aceeaşi instalaţie tipografică cu caractere arabe a fost dăruită patriarhului Atanasie Dabas, care a instalat-o la Alep, în Siria.

Din grijă pentru credincioşii ortodocşi din Ardeal, Sfântul Antim Ivireanul a tipărit în anul 1699 lucrarea intitulată “Carte sau Lumina”, pentru combaterea prozelitismului catolic al vremii şi a trimis, în acelaşi an, pe unul din cei mai buni ucenici ai săi, ipodiaconul Mihail Ştefan, la Alba Iulia, unde a tipărit o Bucoavnă (Abecedar) şi un Chiriacodromion (o Cazanie). Acelaşi Mihail Ştefan a fost trimis în ţara sa natală, în Georgia, la Tbilisi, unde a pus bazele primei tiparniţe cu caractere georgiene, în care au fost tipărite mai multe cărţi în limba georgiană.

Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a trăit în vremuri de mare instabilitate politică şi a murit martir (†1716), ca şi Domnitorul Ţării Româneşti, Constantin Brâncoveanu (†1714) care l-a adus de la Constantinopol, l-a promovat şi l-a ocrotit. Misionar energic şi apărător al Bisericii Ortodoxe Române şi al poporului român, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a fost considerat ca fiind un potrivnic al puterii otomane – turceşti. De aceea, în toamna anului 1716, la cererea primului domnitor fanariot, Nicolae Mavrocordat, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a fost înlăturat din scaunul de mitropolit, întemniţat şi apoi condamnat la exil pe viaţă în mănăstirea 'Sfânta Ecaterina' din Muntele Sinai, după ce a fost caterisit de Patriarhia din Constantinopol, la cererea stăpânirii otomane, fiind acuzat că susţine politica rusă în Balcani şi este ostil puterii otomane. În drum spre locul exilului, a fost ucis de ostaşii turci, iar trupul aruncat undeva în râul Tungea, dincolo de Adrianopol.

În urma demersurilor Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Române către Patriarhia Ecumenică, după 250 de ani, în anul 1966, aceasta a anulat nedreapta sentinţă de caterisire dată asupra marelui Ierarh Martir Antim Ivireanul. El a fost canonizat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în anul 1992, fiind prăznuit în fiecare an la 27 septembrie.

În concluzie, putem spune că Sfântul Antim Ivireanul a fost un ierarh erudit şi luptător, evlavios şi harnic, ctitor de limbă şi cultură românească creştină, misionar înţelept şi generos, care a ajutat cu cărţi pe ortodocşii români ardeleni, pe ortodocşii greci, bulgari, sârbi, arabi şi georgieni. El a fost şi un artist de mare talent: caligraf, tipograf, miniaturist, sculptor şi arhitect, aşa după cum se vede mai ales în frumoasa lui ctitorie: Mănăstirea Tuturor Sfinţilor din Bucureşti.

Mai mult, după cum se vede în Aşezământul–Testament pentru mănăstirea sa, Sfântul Ierarh Antim Ivireanul a avut o grijă deosebită faţă de orfani şi văduve, săraci şi bolnavi, dar şi de monahii care devin preoţi şi faţă de tinerii credincioşi care întemeiază familie. El a unit astfel Liturghia cu filantropia, rugăciunea cu milostenia, credinţa ortodoxă cu fapta cea bună, fiind cu adevărat un mare păstor de suflete pe calea mântuirii.

Ctitoria marelui Ierarh Antim a rămas peste timp o făclie de Înviere în oraş.

Prin rânduiala ei liturgică, cu slujbe de zi şi de noapte, cu cateheze destinate tuturor credincioşilor creştini dornici de a înţelege mai bine tainele credinţei precum și rânduielile bisericești, Mănăstirea Antim aduce multă lumină şi binecuvântare pentru întreaga comunitate şi pentru vizitatori. Ascunsă adesea sub ocrotirea unei repetiţii monotone, viaţa monahală aduce înnoire şi înălţare spirituală atât obştii călugăreşti, cât şi credincioşilor care participă la rugăciunile acesteia şi pregustă bucuria din Împărăţia lui Dumnezeu. Mănăstirile citadine au astfel misiunea de a împărtăşi oamenilor, prin lucrarea lor liturgică, filocalică şi filantropică, lumina, sfinţenia şi iubirea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În această mănăstire ocrotită de Dumnezeu şi îndrăgită de pelerini se împletesc şi se întregesc reciproc, de aproape trei veacuri, cultul şi cultura, liturghia şi filantropia, pacea sufletului şi misiunea pastorală.

O mulţime de monahi, care au cultivat virtuţile creştine în această mănăstire - cetate duhovnicească, au devenit ulterior păstori şi învăţători ai credincioşilor Bisericii purtând pretutindeni cu ei râvna şi lumina Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul. Ei şi-au acoperit virtuţile cu smerenie şi simplitate, în rugăciunea şi lucrarea lor, slujind însă cu multă stăruinţă pentru mântuirea oamenilor. De asemenea, mulţi creştini mireni au susţinut şi susţin în continuare cu rugăciunea, cu truda şi cu dărnicia lor bunul mers al Sfintei Mănăstiri. Această împreună-lucrare a întărit de-a lungul timpului între credincioşi unitatea de credinţă şi slujirea semenilor.

Printre Părinţii îmbunătăţiţi care au strălucit aici în mod deosebit amintim pe Arhimandritul Sofian Boghiu, Arhimandritul Vasile Vasilachi, Ieroschimonahul Daniil Sandu Tudor. Sunt doar trei dintre cei mulţi slujitori ai Sfântului Altar care au mărturisit pe Hristos Domnul cu statornică şi luminată credinţă, devenind modele demne de urmat pentru toţi creştinii ortodocşi care trec pragul Mănăstirii Sfântului Antim.

Vatră de rugăciune şi pace într-un oraş tumultuos, loc de întâlnire între cult şi cultură, poartă către Cer şi făclie de Înviere, Mănăstirea Antim trebuie cercetată nu ca turist grăbit, ci ca pelerin rugător şi prieten statornic al ei.

Din punct de vedere filantropic, tradiţia mănăstirii de a purta de grijă celor necăjiţi, începută şi statornicită prin Aşezământul mănăstirii de însuşi ctitorul şi ocrotitorul ei, Sfântul Antim Ivireanul, se continuă şi azi prin ajutorul material, medical şi financiar pe care mănăstirea îl acordă celor aflaţi în necazuri. Totodată, în cele patru posturi de peste an sunt organizate colecte de haine şi alte obiecte de uz casnic necesare familiilor sărace sau cu mulţi copii. Zilnic, din mâncarea de la trapeza mănăstirii sunt hrăniţi oameni nevoiaşi şi bătrâni care locuiesc lângă mănăstire. Totodată, în limita posibilităţilor mănăstirii, este acordată găzduire pelerinilor săraci, precum şi ajutor financiar pentru procurarea medicamentelor necesare oamenilor bolnavi care solicită sprijinul mănăstirii.

De asemenea, mănăstirea colaborează cu Fundația Creștină „Sfântul Antim Ivireanul” în proiectele destinate celor 35 copii săraci pe care îi antrenează în diferite activități cultural-educaționale, după cum se arată în cartea – album intitulată: O făclie de Înviere – Mănăstirea Antim din Bucureşti, apărută acum la Editura Mănăstirii Antim, cu prilejul aniversării a 300 de ani de la înscăunarea Sfântului Ierarh Antim ca Mitropit al Ţării Româneşti (1708 – 2008).

Rugăm pe Hristos-Domnul, pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul, să dăruiască ierarhilor şi părinţilor slujitori, ostenitorilor, închinătorilor şi binefăcătorilor acestei sfinte mânăstiri, sănătate, pace şi ajutor sfânt în toată fapta cea bună şi lucrarea duhovnicească, spre slava Preasfintei Treimi şi a noastră mântuire! Amin!'