Uniunea Europeană şi Bisericile din Europa împreună împotriva fenomenului sărăciei şi al excluziunii sociale
Uniunea Europeană şi Bisericile din Europa împreună împotriva fenomenului sărăciei şi al excluziunii sociale
La invitaţia Comisiei europene şi cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfinţitul Mitropolit Iosif, Arhiepiscopul Europei Occidentale şi Meridionale, a participat, în calitate de Vicepreşedinte al Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Uniunii Europene, la întâlnirea anuală a liderilor religiilor monoteiste din Europa cu Înalţi reprezentanţi ai Instituţiilor europene. Reuniunea, care a avut loc pe 19 iulie, la sediul Comisiei europene de la Bruxelles, a fost prezidată de Dl. José Manuel Barroso, Preşedintele Comisiei europene, şi coprezidată de Dl. Jerzy Budzek, Preşedintele Parlamentului european, şi de Dl. Herman Van Rompuy, Preşedintele Consiliului European. Este vorba despre a şasea întâlnire de acest gen iniţiată de preşedintele Barroso şi prima după intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, care prin Art. 17, 3 instituţionalizează dialogul dintre Instituţiile europene şi Bisericile din Europa, informează mitropolia.eu.

La discuţii au mai participat, din partea Parlamentului european, Dl. Laszlo Tokes, Vicepreşedinte, Reprezentantul Parlamentului european pentru dialogul cu Bisericile, iar din partea Comisiei europene: Dna. Viviane Reding, Vicepreşedinte şi comisar pentru justiţie, drepturi fundamentale şi cetăţenie, Dl. Antonio Tajani, Vicepreşedinte şi comisar pentru industrie şi antreprenoriat, Dl. Maros Sefcovic, Vicepreşedinte şi comisar pentru relaţii interinstituţionale şi administraţie, Dna. Maria Damanaki, comisar pentru afaceri maritime şi pescuit, Dl. Laszo Andor, comisar pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi incluziune, Dl. Jean-Claude Thebault, director al BEPA, precum şi consilieri din cadrul BEPA.

Din partea Bisericii Ortodoxe, au fost prezenţi: Preafericitul Ieronim, Arhiepiscopul Atenei şi al întregii Grecii, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Simeon, din partea Bisericii Ortodoxe Bulgare, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif, din partea Bisericii Ortodoxe Române şi Preasfinţitul Părinte Episcop Porfirie, din partea Bisericii Ciprului, iar Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Emanuel (Patriarhia Ecumenică de Constantinopol) a participat în calitate de Preşedinte al Conferinţei Bisericilor Europene (KEK).

Tema întâlnirii de anul acesta a fost: „Combaterea sărăciei şi a excluziunii sociale: un imperativ pentru guvernarea europeană”. Participanţii au reflectat împreună la cauzele şi consecinţele excluziunii sociale, propunând în acelaşi timp măsuri eficace de combatere a sărăciei şi de integrare a celor mai vulnerabili în societate. Printre altele, a fost evidenţiat şi faptul că nu poate exista şi funcţiona o economie socială fără recunoaşterea demnităţii săracului sau a celui exclus din punct de vedere social. De aceea, o abordare prea tehnicizată sau prea administrativă a problemei sărăciei poate risca să considere pe săraci ca fiind doar nişte obiecte ce trebuie asistate, punând între paranteze demnitatea persoanei umane. Preşedintele Barroso a subliniat chiar faptul că economia europeană, pentru a se clădi pe baze sănătoase, fidelă mandatului părinţilor fondatori ai Europei şi pentru a deveni exemplu şi pentru alte economii de pe glob trebuie să pună omul în centrul său.

Cetăţenii Europei resimt astăzi cu putere impactul social al crizei economice şi financiare mondiale. Conform ultimilor statistici, mai bine de 80 de milioane de cetăţeni europeni sunt expuşi riscului sărăciei. De aceea, unul din obiectivele strategiei Europa 2020 este reducerea cu 25% până în 2020 a numărului de cetăţeni europeni expuşi sărăciei şi excluziunii sociale. În acest scop, aşa cum se precizează şi în comunicatul de presă de după reuniune, Comisia europeană îşi propune un set de măsuri precum: crearea a mai multor locuri de muncă de o mai bună calitate, investirea mai mare în educaţie, învăţarea de-a lungul întregii vieţi şi recalificarea şomerilor, garantarea unui acces egal şi echitabil la educaţie, la protecţia socială şi îngrijire medicală.

Contribuţia deosebită a Bisericilor în lupta contra sărăciei şi a excluziunii sociale a fost salutată cu această ocazie de toţi cei trei preşedinţi ai principalelor instituţii europene, Bisericile şi comunităţile religioase din Europa fiind recunoscute în general ca parteneri viabili şi responsabili ai autorităţilor politice europene în această chestiune. Având o experienţă îndelungată în combaterea fenomenului sărăciei şi al excluziunii sociale, Bisericile cunosc, de fapt, foarte bine nevoile cu care se confruntă populaţia şi au dezvoltat cu succes metode şi organisme de luptă împotriva acestui fenomen.

În acest sens, reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române la întâlnire, Înaltpreasfinţitul Părinte Mitropolit Iosif, a accentuat preocuparea constantă a Bisericii pentru cei în nevoi, subliniind în general vocaţia şi responsabilitatea omului faţă de cel sărac şi marginalizat. În acelaşi timp, redescoperirea umanităţii omului postulează depăşirea unei mentalităţi materialiste, centrată doar pe câştig, şi accentuarea aspectului spiritual al nevoilor omului.

Pentru rezultate concrete în lupta împotriva fenomenului sărăciei şi al excluziunii sociale trebuie căutate soluţii pentru responsabilizarea tuturor celor implicaţi în procesul european, participanţii la întâlnirea de la Bruxelles exprimându-şi clar dorinţa de continuare a dialogului şi de instituţionalizare a cooperării între factorii care pot contribui la rezolvarea, pe cât posibil, a acestei probleme grave care afectează astăzi Europa unită.
Numărul total de ştiri postate: 26,966
construimcatedrala.ro

Ştiri Patriarhie

Sfinţirea centrului de zi pentru copii Sfânta Muceniţă Sofia din Bucureşti
În Arhiepiscopia Bucureştilor va fi sfinţit sâmbătă, 11 februarie 2012, un nou centru de zi pentru copii. Centrul Sfânta Muceniţă Sofia va funcţiona în sediul Aşezământului Social Filantropic al parohiei Scaune din Protoieria III Capitală. Slujba de sfinţire va ...
Întâlnirea Religia, rolul şi importanţa în echilibrul social la Palatul Patriarhiei
Mai mulţi cursanţi ai Colegiului Naţional de Afaceri Interne, din cadrul Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” din Capitală, au participat astăzi, 8 februarie 2012, la Palatul Patriarhiei, la întâlnirea cu tema „Religia, rolul şi importanţa în echilibrul social”. Gazdă ...
Şapte ani de cotidian ortodox aniversaţi la Patriarhie
Împlinirea la 7 februarie 2012 a şapte ani de apariţie a 'Ziarului Lumina' a fost marcată în Sala 'Europa Christiana' din Palatul Patriarhiei printr-un moment festiv la care a participat Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Cu această ocazie, ...
7 ani de Lumina aniversaţi la Palatul Patriarhiei
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012, şapte ani de apariţie neîntreruptă, şapte ani de misiune ortodoxă. Momentul aniversar a fost marcat în Sala Europa Christiana din Palatul Patriarhiei în prezenţa Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe ...
7 ani de Ziarul Lumina
'Ziarul Lumina', cotidianul Patriarhiei Române, împlineşte la 7 februarie 2012 şapte ani de misiune ortodoxă, şapte ani de informare a cititorilor despre cele mai importante evenimente ale Bisericii şi Societăţii, din ţară şi din diasporă. O perioadă de timp relativ ...
ŞAPTE TREPTE DE LUMINĂ
Mesajul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la a şaptea aniversare a Ziarului Lumina, marţi, 7 februarie 2012: Aniversarea a şapte ani de la publicarea primului număr al Ziarului Lumina este un prilej de a aduce mulţumire lui Dumnezeu şi de a ne ...
Ziarul Lumina - şapte ani de apariţie neîntreruptă
Cotidianul Patriarhiei Române, 'Ziarul Lumina', împlineşte la 7 februarie 2012 şapte ani de apariţie neîntreruptă. Primul cotidian creştin din România şi singurul ortodox din lume, la ora actuală, a apărut la 7 februarie 2005, în ziua în care, vrednicul de ...
Reprezentanții clericilor și mirenilor din Arhiepiscopia Bucureștilor în ședință la Reședința Patriarhală
În Sala Sinodală din Reşedinţa patriarhală s-au desfăşurat sâmbătă, 4 februarie, lucrările Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureştilor, sub preşedinţia Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul lucrărilor a fost analizată şi evaluată activitatea eparhiei din anul 2011. Membrii Adunării ...