Vizită arhierească la Spitalul municipal din Moineşti
Preasfinţitul Părinte Ioan Casian de Vicina, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei ortodoxe române din cele două Americi, a vizitat astăzi, 21 februarie 2012, Capela Spitalului municipal „Sfântul Pantelimon” din Moineşti, informează TRINITAS TV. În continuare, Preasfinţia Sa a vizitat bolnavii din saloane şi cabinetele.
Cu această ocazie Preasfinția Sa a spus: ”Am venit mai întâi la Ședința Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române cu dările de seamă pe 2011 și de fiecare dată încerc să revin acolo unde am copilărit să vizitez casa natală, părinții și bisericile din regiune. De această dată am avut ocazia să vizitez Comăneștiu și mai ales la Moinești deosebita lucrare spirituală și socială a capelei și a spitalului. Mă bucur tare mult, mai ales că anul acesta a fost dedicat de către Patriarhia Română în mod particular Sfântului Maslu și îngrijirii bolnavilor”.
Bisericuţa din lemn, cu hramul „Sfântul Pantelimon”, din incinta Spitalului Municipal Moineşti este unul dintre lăcaşurile de cult foarte îndrăgite de locuitorii oraşului. Capela a fost construită în special pentru bolnavii internaţi în instituţa sanitară, dar la slujbe participă şi foarte mulţi credincioşi din municipiu.

Numărul total de ştiri postate: 30,054
Ştiri Patriarhie
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci).
Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a VII-a după Sfintele Paşti (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) Ioan 17, 1-13
'În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! ...
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova.
Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului.
În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român.
La Catedrala Patriarhală ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...