Vremea bilanţului în eparhiile ţării
În mai multe eparhii ale ţării au avut loc, în ultimele trei zile, şedinţe de lucru ale Adunărilor Eparhiale: la Palatul arhiepiscopal din Curtea de Argeş, la Centrul eparhial din Giurgiu, la Reşedinţa arhiepiscopală din Buzău, la Centrul eparhial din Galaţi, dar şi în afara graniţelor, la Roma, unde este sediul Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei.
La Curtea de Argeş, sub preşedinţia Înaltpreasfinţitului Arhiepiscop Calinic, s-au desfăşurat lucrările Adunării Eparhiale a Arhiepiscopiei Argeşului şi Muscelului (foto), în Palatul arhiepiscopal, Sala 'Manole', informează Biroul de presă al eparhiei respective. Au fost prezentate rapoarte privind activitatea desfăşurată în 2011 în Eparhia Argeşului şi Muscelului din punct de vedere administrativ-gospodăresc, cultural, pastoral-misionar şi social-filantropic. Unii membri ai Adunării Eparhiale şi-au prezentat opiniile legate de realizările anului 2011, amintind şi de implicarea personală pe care a avut-o. O interesantă retrospectivă a celor petrecute în eparhie de-a lungul anului trecut a fost prezentată participanţilor sub forma unui film, realizat din compilarea mai multor jurnale de ştiri transmise de postul de televiziune Trinitas. În cadrul şedinţei, un moment special a fost dedicat memoriei vrednicului de pomenire patriarh Teoctist Arapaşu, de la naşterea căruia s-au împlinit, la 7 februarie, 97 de ani.
Evaluări şi proiecte şi la Giurgiu
Lucrările Adunării Eparhiale a Episcopiei Giurgiului s-au desfăşurat pe 7 februarie 2012, la Centrul eparhial pentru copii şi tineret 'Sfântul Ioan Valahul' din incinta sediului administrativ. În cadrul lucrărilor prezidate de Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, s-au prezentat rapoartele generale anuale ale sectoarelor Administraţiei eparhiale pentru 2011 şi proiectele prioritare pentru anul în curs. Membrii Adunării Eparhiale au vizionat un film documentar în care au fost evidenţiate pe larg activităţile desfăşurate în Episcopia Giurgiului în anul 2011, informează Trinitas TV. Şi la Giurgiu, vrednicul patriarh Teoctist a fost evocat, săvârşindu-i-se şi o slujbă de pomenire.
Activitatea preoţilor din Buzău şi Vrancea a fost apreciată
Şi la Buzău s-au desfăşurat lucrări de evaluare a activităţilor din 2011. În sala de şedinţe a Reşedinţei arhiepiscopale din Buzău au avut loc o serie de întruniri ale Permanenţei Consiliului Eparhial, în cadrul cărora au fost analizate rezultatele preoţilor din cuprinsul Eparhiei Buzăului şi Vrancei. Înalt Preasfinţitul Epifanie, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, care a prezidat lucrările, a declarat pentru Trinitas TV: 'Ne bucurăm că, spre deosebire de alţi ani, preacucernicii părinţi, anul trecut, au fost mai râvnitori, mai corecţi, iar în ceea ce priveşte naveta, am înţeles că s-a redus'. În cadrul acestor şedinţe s-au făcut şi notările anuale ale preoţilor, ţinându-se cont de activitatea în plan bisericesc, cultural, administrativ-gospodăresc şi social-misionar, obţinute în urma inspecţiilor. Şedinţele de bilanţ s-au încheiat ieri, 8 februarie 2012.
Prima întrunire la Roma după recunoaşterea oficială
Timp de două zile, 6 şi 7 februarie, la Roma s-au desfăşurat lucrările Consiliului Eparhial şi ale Adunării Eparhiale ale Episcopiei Ortodoxe Române a Italiei, se spune într-un comunicat de presă al eparhiei.
Preasfinţitul Episcop Siluan a prezidat lucrările la care au participat membrii Adunării Eparhiale - clerici şi mireni -, reprezentând cele 156 de parohii, 32 de filii, cinci paraclise, patru mănăstiri şi două schituri de pe teritoriul celor 17 protopopiate. În ciuda condiţiilor meteorologice defavorabile, au fost prezenţi 430 din cei 468 de membri.
Cea mai mare realizare a anului 2011 a fost considerată, aşa cum era şi firesc, recunoaşterea Bisericii Ortodoxe Române a Italiei de către statul italian.
În cadrul întrunirii s-a discutat şi despre proiectele pentru 2012 şi, potrivit comunicatului amintit, cele mai importante ar fi: intensificarea catehezelor pentru copii, tineri şi adulţi; intensificarea misiunii printre românii ortodocşi din Italia, printr-o pastorală de proximitate, prin reorganizarea protopopiatelor, în număr de 18 (dintre care şapte misionare), urmând organizarea pe regiuni a Italiei, şi prin intermediul Misiunii 'Sfântul Nicolae', pentru românii din Basarabia şi Bucovina de Nord; intensificarea activităţii sociale pentru venirea în sprijinul celor săraci, a celor din închisori şi a celor din spitale şi a întrajutorării dintre parohii şi printre credincioşi. (Articol publicat în Ziarul Lumina din data de 09 februarie 2012)

Numărul total de ştiri postate: 30,054
Ştiri Patriarhie
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci).
Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a VII-a după Sfintele Paşti (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) Ioan 17, 1-13
'În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! ...
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova.
Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului.
În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român.
La Catedrala Patriarhală ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...