Ziua a doua a simpozionului „Mehedinţi - istorie, cultură şi spiritualitate”
Astăzi, 10 septembrie a.c., la Drobeta Turnu Severin au continuat manifestările prilejuite de simpozionul „Mehedinţi - istorie, cultură şi spiritualitate”. Astfel, începând cu ora 10.00, în Sala Mare a Palatului Cultural „Theodor Costescu“ din Drobeta Turnu Severin, a avut loc secţiunea „2008 – Anul jubiliar al Sfintei Scripturi şi al Sfintei Liturghii”.
La această sesiune a simpozionului au participat ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, profesori de teologie, teologi, specialişti în domeniu, precum şi preoţii din Eparhia Severinului şi Strehaiei.
Cu acest prilej au fost rostite comunicări în plen, după cum urmează:
Preasfinţitul Sebastian, Episcopul Slatinei – Câteva precizări cu privire la textul şi unele probleme legate de săvârşirea Sfintei Liturghii;
Preasfinţitul Siluan, Episcopul Episcopiei Ortodoxe Române din Ungaria – cu o temă despre trăirea textului scripturistic în sfintele slujbe şi în viaţa credincioşilor;
Prezent la acest simpozion Preasfinţitul Lucian, Episcopul Caransebeşului a ţinut comunicarea ,,Episcopul Iosif Traian Bădescu şi Orşova (1920-1933), iar Pr. lect. univ. drd. Daniel Alic ( Consilier Cultural al Episcopiei Caransebeşului) a prezentat comunicarea ,,Activitatea misionară a Episcopului Miron Cristea al Caransebeşului pe clisura Dunării”.
Comunicări cu referire la tema simpozionului au mai prezentat următorii participanţi:
Pr. Prof. univ. dr. Dionisie Stamatoiu – cu o temă legată de Sfânta Scriptură;
Pr. conf. univ. dr. Alexandru Izvoranu ( Facultatea de Teologie din Craiova) – Cuvântul lui Dumnezeu revelat în Sfânta Scriptură, interpretat în Biserică şi trăit în Sfânta Liturghie;
Pr. univ. dr. Mihai Ciurea ( Facultatea de Teologie din Craiova) – Structura socială a comunităţilor pauline, un model sociologic actual;
Pr. Prof. univ. dr. Ionuţ Resceanu ( Craiova) – Violenţă şi reconciliere în viaţa comunitară;
Pr. dr. Claudiu Porneală ( Craiova) – Dimensiunea mistico-terapeutică, pastorală şi juridică a Sfintei Euharistii în societatea actuală;
Pr. drd. Mihai Petian ( Sibiu) – Actualitatea Sfintei Scripturi;
Pr. Prof. Dr. Gheorghe Ispas ( Bucureşti) – Euharistia în Noul Testament;
Pr. Mihai Zorilă ( Orşova) – Biblia lui Petru Pavel Aron – cea dintâi traducere a Vulgatei în limba română;
Prof. dr. Laurentiu Popică ( Bucureşti) – cu o temă legată de Sfanta Scriptură şi Sfânta Liturghie;
Pr. Ștefan Cameniţă ( Drobeta Turnu Severin) – Noul Testament de la Bălgrad;
Emanuil Creţescu ( student anul IV la Facultatea de Teologie din Craiova) – Rugăciunea inimii şi rugăciunea minţii – cei doi poli între care se articulează experienţa religioasă;
Tot în această zi, începând cu ora 18.00, corul „Katharsis” al Episcopiei Caransebeşului, condus de prof. Alin Buliga, va susţine un concert de muzică religioasă în Sala Mare a Palatului Cultural „Theodor Costescu“.

Numărul total de ştiri postate: 30,054
Ştiri Patriarhie
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci).
Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a VII-a după Sfintele Paşti (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) Ioan 17, 1-13
'În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! ...
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova.
Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului.
În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român.
La Catedrala Patriarhală ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...