Ziua Europeană a Solidarităţii şi Cooperării între Generaţii, marcată în mod deosebit în Episcopia Severinului şi Strehaiei
Asociația Filantropia Severin, aflată sub patronajul Episcopiei Severinului şi Strehaiei, invită comunitatea din Drobeta Turnu Severin, să sărbătorească împreună Ziua Europeană a Solidarităţii între Generatii printr-un eveniment special. Este vorba de o competiţie intergenerațională de șah și table, ce va avea loc în sala de festivități “Nestor Vornicescu” a Episcopiei Severinului și Strehaiei, miercuri 29 aprilie2009, de la ora 17:00.
Prin aceasta se doreşte a se arăta solidaritatea între tinerii si vârstnicii din comunitate dar şi a încuraja o mai bună comunicare intre generatii, bazată pe respect şi întelegere.
Evenimentul este realizat cu sprijinul şi la iniţiativa Fundaţiei Principesa Margareta a României (FPMR) care a oferit finanţare, asistenţă tehnică şi consultanţă unui numar de zece ONG-uri din toată ţara care sărbătoresc în data de 29 aprilie Ziua Europeană a Solidarităţii între Generaţii. Asociația Filantropia Severin are onoarea de a fi una dintre aceste organizaţii.
Programul “Fondul Special pentru Batrâni” - prin care FPMR a oferit finanţare, asistenţă şi consultanţă - are ca scop implicarea seniorilor în acţiuni care să valorifice resursele pozitive pe care le au de oferit comunităţii. Prin finanţarea celor zece proiecte FPMR, a dorit să atragă atenţia asupra diversităţii modurilor în care vârstnicii se pot implica în viaţa comunităţii şi să stimuleze dezvoltarea de noi iniţiative care să valorifice potenţialul vârstnicilor.
*
Ziua Europeană a Solidarităţii şi Cooperării între Generaţii a fost stabilită în timpul Preşedenţiei Slovene a UE în anul 2008 cu scopul de a atrage atenţia asupra nevoii de a promova mai intens solidaritatea între generaţii.
Sursa: Episcopia Severinului şi Strehaiei

Numărul total de ştiri postate: 30,054
Ştiri Patriarhie
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va săvârşi, duminică, 27 mai 2012, slujba de sfinţire a Bisericii „Adormirea Maicii Domnului” din Ploieşti (cartierul Nuci).
Construcția bisericii a fost realizată după proiectul Arhitectului Tiberiu Cosambescu, între anii 2003-2010, cu ajutorul oamenilor ...
Predica Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române la Duminica a VII-a după Sfintele Paşti (a Sfinţilor Părinţi de la Sinodul I Ecumenic) Ioan 17, 1-13
'În vremea aceea Iisus, ridicându-Şi ochii către cer, a zis: Părinte, a venit ceasul! ...
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc. La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate au fost pomeniţi eroii, ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va săvârşi sâmbătă, 26 mai 2012, slujba de sfinţire a bisericii „Învierea lui Lazăr şi Sfântul Ioan Evanghelistul”, de la Mănăstirea Ghighiu din judeţul Prahova.
Această biserică a cimitirului este construită din cărămidă pe ...
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a oficiat astăzi, 24 mai 2012, Sfânta Liturghie la Biserica Domniţa Bălaşa - Paraclis Patriarhal din Bucureşti. Astăzi, lăcaşul de cult şi-a sărbătorit hramul închinat sărbătorii Înălţarii Domnului.
În cuvântul de învăţătură rostit după ...
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi, 24 mai 2012, Înălţarea Domnului şi Ziua Eroilor. În toate sfintele lăcaşe din ţară şi străinătate, după Sfânta Liturghie, au fost săvârşite slujbe de pomenire pentru cei care s-au jertfit pentru apărarea poporului român.
La Catedrala Patriarhală ...
BIROUL DE PRESĂ AL PATRIARHIEI ROMÂNE
În Biserica Ortodoxă Română, sărbătoarea Înălţării Domnului (24 mai 2012) este ziua de pomenire a eroilor neamului românesc.
La sărbătoarea împărătească a Înălţării Domnului, în toate catedralele, bisericile şi mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate ...
La Sărbătoarea ”Înălțarea Domnului” membrii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române slujesc după următorul program pe care îl aflăm de la Radio TRINITAS:
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române va oficia slujba Sfintei Liturghii la hramul Bisericii ”Domniţa Bălaşa” din ...