Mai multe informaţii a oferit pentru Radio TRINITAS, părintele Ioan Bârgăoanul, parohul Bisericii „Buna Vestire” din comuna Mănăstirea Caşin: „Pentru noi este o bucurie aleasă de a prăznui acest hram, deoarece Preafericitul Patriarh Daniel, pe când era Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ne-a sfătuit ca să punem Bisericii hramul «Sfântul Simeon Noul Teolog». Aşa şi a fost şi în acest loc, pe lângă hramul «Buna Vestire», noi îl prăznuim şi pe Sfântul Simeon Noul Teolog care este ocrotitorul şi binefăcătorul credincioşilor din această zonă. Şi asta deoarece am văzut ajutorul care a venit prin rugăciunile lui în această parohie, pentru că Biserica s-a înălţat şi este construită şi acum lucrăm la pictura în tehnica «fresco» a Bisericii”.
Sfântul Simeon Noul Teolog este unul dintre cei mai importanţi scriitori mistici bizantini din perioada în care isihasmul nu devenise încă un curent monastic recunoscut oficial de Biserică: „Sfântul Simeon Noul Teolog, prin teologia sa, atât Mănăstirea Studion şi gândirea studită, atât gândirea sinaită a Sfântului Ioan Scărarul cât şi teologia isihastă mai târziu vor aduce o reverberaţie deosebită prin lucrarea pe care o va desfăşura rugăciunea şi Liturghia în viaţa credincioşilor. Demn de amintit este faptul că Sfântul Simeon Noul Teolog pune un accent deosebit pe Dumnezeiasca Liturghie şi pe trăirea în timpul Sfintei Liturghii”, a mai afirmat părintele Bârgăoanul pentru TRINITAS TV.
Ştiri Patriarhie
Aniversări
12 februrie 2012 Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului împlineşte 40 de ani
10 februarie 1851 Episcopul Sofronie Miclescu este ales Mitropolit al Moldovei
7 februarie 1915 S-a născut în Tocileni, jud. Botoşani, Patriarhul Teoctist Arăpaşu
Comemorări
13 februarie 1891 A trecut la cele veşnice în Cernăuţi pictorul bisericesc Bucevschi Epaminonda
13 februarie 1994 A trecut la cele veşnice în Sibiu preotul şi istoricul Beju Ioan
12 februarie 1952 A trecut la cele veşnice în Bucureşti profesorul de teologie, canonist, Arghiropol Gheorghe






















