Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Andrei al Alba Iuliei, Preasfinţitul Părinte Siluan a slujit în dimineaţa zilei de duminică, 7 martie, Sfânta Liturghie în biserica ortodoxă cu hramul Înălţarea Domnului (catedrala ortodoxă) din Târgu Mureş, împreună cu Părintele Protopop Gheorghe Nicolae Şincan, cu ceilalţi preoţi ai catedralei şi cu Părintele Ştefan Şandor şi a împărtăşit credincioşilor un cuvânt de învăţătură despre importanţa Sfintei Cruci în viaţa noastră.
În seara aceleaşi zile, Preasfinţitul Părinte Siluan a săvârşit slujba Vecerniei în biserica cu hramul „Buna Vestire” din Târgu Mureş (cunoscută sub numele de catedrala mică), împreună cu preoţii slujitori ai acestei biserici şi a prezentat tinerilor din Liga Tineretului Ortodox Român din Târgu Mureş, dar şi numeroşilor credincioşi, obişnuiţi cu conferinţele organizate de către Ligă în perioada Postului Mare, o conferinţă cu tema „Frumuseţea Ortodoxiei şi caracterul ei misionar” şi a răspuns apoi întrebărilor adresate. Programul acestei frumoase seri duhovniceşti s-a încheiat cu o vizită a Preasfinţiei Sale, însoţit de membrii Ligii, la sediul acesteia, aflat în cea mai veche şcoală românească din judeţ (din curtea Bisericii de Piatră), unde atmosfera de comuniune frăţească cu aceşti tineri minunaţi, care trebuie încurajaţi şi ajutaţi, pentru că reprezintă o mare bogăţie spirituală a Sfintei noastre Biserici Ortodoxe Române, a continuat şi a pus pecetea pe această zi aflată sub semnul binecuvântării lui Dumnezeu.
Informaţii despre această întâlnire de suflet au fost oferite ulterior, de către Preasfinţitul Părinte Episcop Siluan, studioului teritorial din Târgu Mureş al Radiodifuziunii Române, precum şi emisiunii de spiritualitate a postului local de televiziune „Ştii Tv”, din Târgu Mureş.
Ştiri Patriarhie
Aniversări
12 februrie 2012 Preasfințitul Părinte Emilian Lovișteanul, Episcopul Vicar al Arhiepiscopiei Râmnicului împlineşte 40 de ani
10 februarie 1851 Episcopul Sofronie Miclescu este ales Mitropolit al Moldovei
7 februarie 1915 S-a născut în Tocileni, jud. Botoşani, Patriarhul Teoctist Arăpaşu
Comemorări
12 februarie 1952 A trecut la cele veşnice în Bucureşti profesorul de teologie, canonist, Arghiropol Gheorghe
11 februarie 1979 A trecut la cele veşnice preotul profesor şi traducător Căciulă Olimp
9 februarie 1950 Arhiereul Ilarion Mircea Băcăuanul a trecut la cele veşnice la Roman





















