Episcopul Ambrozie aniversează 25 de ani de la hirotonia în arhiereu

Alexandru Boboc
Foto creditBasilica.ro

Episcopul Ambrozie al Giurgiului aniversează miercuri 25 de ani de la hirotonia în arhiereu. 

Preasfințitul Părinte Ambrozie s-a născut în data de 20 apri­lie 1969, în comuna Scorţeni, județul Prahova.

A urmat Şcoala generală în satul Urleta, comuna Băneşti, jud. Prahova; Liceul nr. 1 din Câmpina, pe care l-a absolvit în 1987. A absolvit Facultatea de Teologie din Bucu­reşti (1992-1996), cu licenţă; cursuri de Master la aceeaşi Facultate (1998-1999).

În perioada 1999-2000 a urmat cursul de Limbă greacă la Universitatea Aristotel din Tesalonic; în anul 2000 s-a înscris la cursul de doctorat al Facultăţii de Teologie a aceleiaşi Universităţi; în 3 mar­tie 2005 a obţinut titlul de doctor în Teo­logie la Tesalonic, cu teza: Considerarea istorică a cauzelor şi consecinţelor unirii Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Bise­rica Romano-Catolică (sub îndrumarea Prof. dr. Apostolos Glavinas).

În anul 1990 a intrat în obştea schitului Crasna, iar în 1991 a fost tuns în monahism cu numele Ambrozie (1991); în cursul lunii mai 1992 a fost hirotonit ierodiacon şi iero­monah.

În peri­oada 1996-2000 a fost stareţ al schitului Darvari din Bucureşti pe care l-a reactivat.

În 1999 a fost ridicat la rangul de protosinghel; în data de 4 octombrie 2000 a fost ales Episcop vicar patriarhal, cu titlul Sinaitul, şi hirotonit arhiereu în 15 octombrie 2000 în Biserica „Sfântul Spiridon” din Bucureşti.

În data de 8 februarie 2006 a fost ales Episcop titu­lar al Eparhiei Giurgiului (nou-înfiinţată) şi instalat (9 aprilie 2006) în Catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Giurgiu.

Distribuie
Pe același subiect

Abonează-te la Binele de știut

Newsletterul Basilica va aduce săptămânal în inbox vești din viața Bisericii

Alte știri
  1. 1
  2. 2
  3. 3
  4. 4
  5. 5